Bulgaria s-a asigurat că va avea gaze naturale în această iarnă încheind un contract cu Azerbaidjan, potrivit presei de la Sofia. România a încercat și ea în acest an un contract similar, pentru a suplini gazul rusesc, dar până acum a primit de la Baku doar promisiuni vagi.

Conform contractului semnat pe 25 de ani de Bulgaria cu un consorțiu azer pentru livrarea a 1 miliard de metri cubi de gaz pe an, formula utilizată pentru calcularea prețului se bazează pe cotațiile derivatelor alternative ale petrolului, care de un an și ceva sunt mult mai mici decât indicii de gaz ai bursei olandeze TTF.

Gazul azer va intra în Bulgaria prin gazoductul ce unește Grecia de Bulgaria și care va fi inaugurat sâmbătă, 1 octombrie.

În ceea ce privește România, tentativele de a încheia un contract similar cu Azerbaidjan nu au înregistrat până acum nici un succes.

Cu o săptămână în urmă, Parviz Shahbazov, ministrul Energiei din Azerbaidjan, a declarat la București că Azerbaidjanul face tot ce-i stă în putinţă să furnizeze gaze României, însă există cel puţin 10 ţări europene care cer gaze acum statului caspic. El a fost prezent la Bucureşti la conferinţa Romanian International Gas Conference, unde a participat la un panel de discuţii alături de omologi ai săi din alte opt ţări din regiune: România, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Grecia şi Turcia.

Ministrul azer a fost întrebat de jurnaliştii români dacă ţara sa este dispusă să livreze gaze către România în viitorul apropiat.

„Suntem în discuţii cu reprezentanţii din România. Încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă, dar e nevoie de timp. Sunt anumite criterii organizatorice legate de tranzitul gazelor, de transport. Suntem în procesul de negociere, avem un parteneriat strategic cu România şi ne dăm silinţa, dar avem cel puţin 10 ţări din Europa care ne cer gaze şi facem tot ce putem”, a spus Shahbazov.

Potrivit acestuia, ţara sa se pregăteşte să crească livrările de gaze către UE. (sursa)

Articolul precedentO anomalie constatată de ZF, care afectează 5 milioane de oameni: De ce sunt pensiile mici în România? Salariul mediu, indicator folosit la calculul pensiei, este cu 1.400 de lei mai mic la Casa de Pensii decât la Institutul Naţional de Statistică. Ce răspund trei instituţii
Articolul următorRaed Arafat, ”specialist” în avioane, elicoptere, incendii, pandemii și, evident, arme nucleare tactice!…