S-a înrădăcinat, prin intermediul anumitor cercuri propagandisto-pupincuriste, finanțate și ele cumva, că neputința lui Bolojan de a se afirma la București, sau ca lider național penelist, unde a ajuns la un moment dat chiar prim vicepreședinte, dar de unde a demisionat nemotivat, se datorează cumva miticismului cronic de pe Dâmbovița și ardelenismului neaoș care l-ar face pe Bolojan indezirabil prin Capitală.
Numai că…
La ora ASTA, președintele țării și al PNL, Klaus Iohannis, e ardelean. Fostul prim ministru – până ieri, Ludovic Orban, e ardelean. Rareș Bogdan, alt lider penelist major și cu visuri de prezidențiabil – ca și Bolojan (ups!), e ardelean. Dacian Cioloș, fost prim ministru și alt aspirant la Cotroceni, e ardelean. Dan Barna, e ardelean. Directorul SRI, Eduard Hellvig, e ardelean. Ajungi să te întrebi: cine nu e ardelean în conducerea statului? Cum de nu se înțelege neaoșul Bolojan cu ei? Poate că pentru pupincuriștii bolojanieni, actualul președinte al CJ Bihor a atins un nivel și mai ridicat decât al ardeleanului autentic. Bolojan a atins, probabil, starea de Buddha…
Și atunci?
Și atunci, desigur, realitatea nu are nimic de a face nici cu miticismul atribuit unora și nici cu ardelenismul închipuit al altora. Mă scuzați! Al altuia…
Realitatea are de a face, ca de obicei, cu lucruri simple, deloc ascunse. În politica mare, diplomația e sfântă, și la noi și la Paris și la Viena și la Roma și pe Mureș și pe Târnave și pe Dâmbovița. Oriunde, în afară de Crișul Repede, probabil… Dacă nu o ai, te faci singur respins.
De asemenea, Bolojan – din păcate pentru el, nu are stofă de așa ceva, pe lângă faptul că e prea mic pentru așa ceva. Desigur, propaganda personală superb organizată și generos finanțată a creat, chiar la nivel național, o anumită imagine. Dar cei de la București, ardelenii, adică, știu bine ce și mai ales cine se ascunde în spatele ei.
De aceea când apare, pe surse, numele lui Ilie Bolojan pentru o anumită funcție la nivel național, citiți știrea cu mari rezerve. Sunt oameni care se introduc pe anumite liste doar pentru a apărea și ei acolo unde contează și doar pentru ca, atunci când nu le iese, să poată spune că lui nu îi trebuie așa ceva, că e prea bun pentru cei de acolo și că, desigur, viața și opera sa ne sunt închinate nouă.
