Opoziția somează Guvernul Cîțu să acorde pensii de urmași copiilor cadrelor medicale decedate pe fondul pandemiei de coronavirus. Guvernanții consideră, însă, că legea nu a putut fi aplicată întrucât nu stabilește instituția care calculează bugetul care trebuie acordat persoanelor în cauză.

Partidul Social-Democrat a emis un comunicat prin care cere Guvernului Cîțu să pună în aplicare Legea 56/2020, care prevede acordarea pensiei de urmaș persoanelor ale căror părinți au fost cadre medicale și s-au stins din viață, pe fondul pandemiei de coronavirus. Guvernul Cîțu a transmis, potrivit PSD, că nu prevederile legislative nu stabilesc cărei instituții îi revine sarcina de a calcula și a acorda aceste beneficii.

Potrivit informațiilor transmise de către opoziție, 133 de cadre medicale au decedat, pe fondul luptei împotriva coronavirusului. Autoritățile statului nu au plătit niciun leu urmașilor acestora, încălcând astfel prevederile stabilite prin legea sus-amintită.

Ce scuză invocă guvernanții

Prevederile legii inițiate și adoptate de către demnitarii opoziției nu stabilesc care instituție calculează și acordă pensia de urmaș persoanelor ale căror părinți, cadre medicale fiind, au decedat, pe fondul luptei împotriva pandemiei. PSD consideră scuza invocată drept una penibilă.

„Scuza invocată de Guvern, că în lege nu ar fi fost indicată instituția care să calculeze și să acorde aceste beneficii, este de-a dreptul penibilă. Aceste detalii procedurale trebuiau stabilite chiar de către Executiv, prin elaborarea normelor de aplicare a legii în cadrul unei hotărâri de guvern.Mai mult decât atât, prim-ministrul Cîțu avea obligația legală de a include în bugetul de stat pentru anul 2021 sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute în Legea 56/2020”, se arată în comunicatul PSD.

Guvernul Cîțu abuzează de putere

PSD condamnă atitudinea actualei conduceri a statului român, considerând că demnitarii abuzează de puterea pe care o dețin pentru a suprima drepturile urmașilor cadrelor medicale. De asemenea, opoziția somează Guvernul Cîțu să plătească pensiile de care ar trebui să beneficieze persoanele în cauză.

Evitarea constituirii și stabilirii unor norme legislative care să permită aplicarea condițiilor legale prevăzute în legea sus-amintită reprezintă ”un abuz de putere incalificabil, prin care sunt suprimate drepturile cuvenite personalului medical participant la acțiunile medicale împotriva COVID-19”, transmite PSD.

PSD somează Guvernul să pună urgent în aplicare Legea 56/2020, inițiată și adoptată de parlamentarii social-democrați, pentru acordarea pensiei de urmaș copiilor cadrelor medicale care au decedat în lupta cu pandemia noului coronavirus”, a transmis opoziția în cadrul unui comunicat. (evz.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.