Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o avertizare Cod galben de ploi, descărcări electrice, vânt și izolat grindină pentru 18 județe din țară. 

Potrivit ANM, sunt vizate județele Suceava, Harghita, Neamț, Bacău, Vrancea, Covasna, Buzău, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj și Bihor.

Meteorologii spun că, în cea mai mare parte a zonei montane, local în Moldova și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 20-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în centrul, estul și sudul teritoriului.

Avertizarea este în vigoare de marți, de la ora 12.00 până la ora 22.00. (sursa)

Articolul precedent#WOW! Avem creștere big time! La curent, la gaze, la pandemie…
Articolul următorTudor Jidav, omul propus de Bolojan la Aeroport, fost director general la Otopeni și fost cercetat PENAL, declarat de ANI în conflict de interese!