Dincolo de rezultatul de la Bucureşti, la care s-a uitat toată lumea, rezultatul politic al alegerilor europarlamentare şi locale din 2024 arată cât de europeană este România, în condiţiile în care mulţi încearcă să-i convingă pe români că trebuie să fie naţionalişti, suveranişti, tradiţionalişti, populişti şi scandalagii.

Cristian Hostiuc: În condiţiile în care multe ţări din Europa Occidentală se îndreaptă către un extremism de dreapta – vedeţi rezultatele din Franţa, Germania, Austria etc. – , rezultatul din România constituie o performanţă politică.

PSD şi PNL, o alianţă contra naturii care guvernează de patru ani, obţin împreună 52%-54% din voturile pentru europarlamentare, în timp ce partidele şi curentele noastre extremiste – AUR şi SOS – obţin 14%, respectiv 2%. AUR şi SOS au intrat în an cu un procent de peste 20% din opţiunile electoratului, dar votul de acum a fost altul. Ia naţională, steagurile, discursurile pompos naţionaliste nu au câştigat suficient teren.

Faptul că românii pot să umble liber în Europa, să muncească fiecare unde vrea şi unde găseşte, să se ducă în vacanţă oriunde în lume, nu a dat prilejul adoptării unui curent naţionalist prost înţeles.

La nivelul consiliilor judeţene, acolo unde este un vot politic, PSD a luat 35%, PNL – 28%, AUR – 14%, iar Alianţa Dreapta Unită 11%.

În condiţiile în care şi România traversează aceeaşi criză ca Europa Occidentală – creşteri de preţuri, inflaţie mare, creşterea dobânzilor, încetinirea economică, războiul din Ucraina, faptul că votanţii români au dat votul către PSD şi PNL şi către Alianţa Dreapta Unită, în special în Bucureşti, este un lucru remarcabil.

În Bucureşti, unde sunt mulţi corporatişti, PSD şi PNL au suferit o înfrângere la votul politic şi la votul pentru primar, plătind astfel factura unei strategii politice greşite.

Poate ar trebui să se întrebe de ce bucureştenii – şi corporatişti şi pensionari – au votat cu Nicuşor Dan într-o proporţie atât de mare, peste estimările din sondaje, nu de alta, dar să nu se trezească cu Nicuşor Dan în lupta pentru Cotroceni.


Marea majoritate a liderilor PSD şi PNL din ţară, dar şi din Bucureşti – sectorul 3, 4, 5 – au fost realeşi, ceea ce face să nu existe un blocaj la nivelul administraţiei locale.

În acest moment, cel mai important lucru este cum merge economia, astfel încât să nu existe un derapaj economic care ar putea aduce un derapaj politic în toamnă, când sunt alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

Pentru mediul de business, rezultatul alegerilor locale şi europarlamentare este neaşteptat de bun, pentru că există o coaliţie care are majoritate şi care poate lua decizii.

Pentru investitorii străini, cei care finanţează economia, deficitul bugetar şi datoria publică ale României, rezultatul din aceste alegeri este, la fel, neaşteptat de bun, mai ales uitându-se la rezultatul european pentru europarlamentare.

Spre exemplu, în Franţa extrema dreaptă a câştigat alegerile, iar preşedintele Emmanuel Macron a dizolvat Adunarea Naţională/Parlamentul, convocând astfel alegeri anticipate.

În Germania, cea mai mare putere economică a Europei, extrema dreaptă a ajuns pe locul doi, trimiţându-l pe actualul cancelar, Olaf Scholz, pe locul trei, şi cere alegeri anticipate.

Investitorii străini, care finanţează datoria publică şi deficitul bugetar ale României, aveau două condiţii pentru a menţine finanţările: să existe stabilitate politică şi România să aibă creştere economică.

După cum arată primul rând de alegeri din acest an, stabilitatea politică este confirmată. Mai urmează să existe creştere economică.

Având în vedere acest rezultat fără un derapaj politic, până la alegerile prezidenţiale programate în septembrie şi alegerile parlamentare programate în noiembrie/decembrie urmează concertul Coldplay de miercuri şi joi, Campionatul European de Fotbal care începe vineri, şi vacanţa sau vacanţele.

Dacă mai scade şi BNR dobânzile din iulie, va fi o vacanţă perfectă.

Mai vedem noi după septembrie ce se întâmplă. (ZF.ro)

Articolul precedentESTIMĂRI. PSD a câștigat cele mai multe voturi pe plan național la alegerile locale
Articolul următorEuroparlamentare 2024: Creștere fulminantă a extremiștilor în Austria, Germania și Franța. Macron dizolvă parlamentul. Premierul Belgiei și-a anunțat demisia. Germanii vor și ei anticipate