Guvernanţii aruncă în aer planurile de viitor a mii de tineri. Reducerea TVA de la 19 la 5 la sută pentru apartamentele care costă până în 140.000 de euro se amână. Mulţi clienţi, pe baza promisiunilor de la stat, au dat deja avansul. Acum sunt puşi în faţa unei decizii grele: să piardă banii sau să mai scoată câteva mii de euro din buzunar.

  • Diferenţele de preţ sunt uriaşe. Pentru o locuinţă de 95.000 de euro, diferenţa de TVA este de peste 13.000 de euro

Un exemplu de client amagit de promisiunile statului este Ana. Cu ajutorul părinților şi cu multe eforturi a reuşit să strângă cei 15.000 de euro, avansul necesar pentru un apartament de aproape 100.000 de euro. Acum a aflat că nu va plăti TVA 5%, aşa cum anunţaseră guvernanţii iniţial, ci 19 la sută. Riscă să rămână fără locuinţă, dar şi fără banii de avans.

Ana, client: Am aflat vestea oribilă că nu ne mai putem încadra şi ar trebui să facem rost de o diferenţă foarte mare de bani. Undeva la 13.000 de euro din ce am calculat noi, bani pe care nu avem de unde să îi mai punem. Dacă nu ne mai putem recupera banii, nu cred că ne mai putem achiziţiona altul. Şi încă un an de chirie… Sunt multe cheltuieli.

Reducerea TVA, amânată un an

Pierderi pe linie pentru clienţi, câştig pentru stat care face practic o economie de 200 de milioane de lei. Astfel, reducerea de TVA de la 19 la 5% pentru locuinţele cu preţul cuprins între 92.000 şi 140.000 de euro a fost amânată pentru cel puţin un an.

Bogdan Ivan, secretar general ADIRU: Este una dintre cele mai mari dezamăgiri post-electorale ale pieţei imobiliare din ultimii cinci ani. Nici noi, dezvoltatorii imobiliari şi nici clienţii nu se aşteptau la acestă decizie neaşteptată, care ne întoarce cu câţiva ani în urmă.

David Grigorescu, preşedinte APAIR:Pot să piardă avansul plătit pentru că nu îşi permit să plătească diferenţa sau sunt puşi în situaţia să suplimenteze bugetul de achiziţie a proprietatii dorite, precontractate, chiar cu 19.000 de euro.

Iar şansele ca oamenii să îşi recupereze banii de avans sunt mici.

Lorette Luca, avocat: A fost o uşoară imprudenţă a celor care s-au încumetat să încheie contractele, iar recuperarea sumelor plătite poate fi făcută doar printr-o negociere cu dezvoltatorul.

Ce efect va avea decizia autorităților pe piaţa imobiliară

Daniel Tudor, antreprenor în imobiliare: Amâna un pic decizia multor clienți, probabil că vor vrea sa vadă ca lucrurile se așează. Probabil ca vom vedea, față de potențialul pe care puteam sa îl atinge, o scădere ușoară în prima parte a acestui an.

Diferenţele de preţ sunt uriaşe. Pentru o locuinţă de 95.000 de euro, diferenţa de TVA este de peste 13.000 de euro. Pentru o casă de 140.000 de euro, diferenţa ajunge la aproape 20.000 de euro.

sursa: observatornews.ro autor: Alexandra Marin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.