ZF.ro: Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a informat săptă­mâna aceasta că România vrea să implementeze începând cu 2023 directiva europeană care prevede o taxare de 15% pe profitul grupurilor de companii cu afaceri de peste 750 mil. euro. Aceasta este o discuţie care a fost iniţiată de câteva luni de consultanţii fiscali, odată cu iniţiativa Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) de a impune un nivel minim de taxare pentru impozitul pe profit. Ce înseamnă şi cum va afecta companiile cu afaceri mari din România această schimbare, în condiţiile în care impozitul pe profit în România este de 16%, unul dintre cele mai mici niveluri din Uniunea Europeană?

„Trebuie văzută forma finală a proiectului de act normativ. Ce aduce în plus faţă de acest procent (de impozit minim pe profit de 15% – n. red.), că ar putea aduce nişte principii în plus. Este important ca în toate statele europene să se aplice aceleaşi proceduri şi mod de calcul a bazei impozabile: dacă o cheltuială este deductibilă, să fie peste tot, dacă este nedeductibilă, să nu fie nicăieri”, explică, pentru ZF, consultantul fiscal Adrian Benţa.

ZF a realizat o analiză asupra nivelului de taxare din regiune în ceea ce priveşte profitul companiilor, pentru a vedea cum stă România în raport cu alte state. Ţările din ECE au un nivel de taxare în general mai scăzut decât ţările din Vestul Europei, acesta fiind, printre altele, unul dintre motivele pentru care regiunea atrage investiţii importante. Bulgaria are o cotă de impozit pe profit de 10%, iar Ungaria de 9%. Spre comparaţie, impozitul pe profit din Germania ajunge la 30%, iar în Franţa la 26,5%. (Răzvan Botea)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.