Curtea de Apel din Oradea a decis, în cazul exproprierilor pentru așa zisa centură a Aleșdului, faptul că lucrările pot continua dar, până la judecarea pe fond, dacă strada respectivă va fi gata, nu vor putea circula pe ea decât riveranii.

Adică, pe românește, cel puțin deocamdată, strada prezentată ca fiind centură, nu va fi nici măcar stradă, ci o șosea privată folosită, temporar, de nefericiții riverani.

Mai mult, surse prezente în instanță susțin că Ilie Bolojan ar fi cerut cuvântul și s-ar fi avântat în explicații și argumentații vreme de vreo două ore, întrupându-l des pe avocatul reclamanților. Că doar, noa… Bolojan.

Nu știm exact ce a spus, dar din soluția de acum a Instanței reiese că i-a aburit de tot…


Așa-zisa fluidizare a traficului este însă puțin probabilă, pentru că viitoarea centură trece printr-un cartier rezidențial, cu aceleași limite de viteză. În ciuda faptului că proiectul a fost contestat în instanță, la fel ca exproprierile, proiectul merge, așadar, mai departe.


Primarul orașului Aleșd, Ioan Todoca, recunoaştea în luna mai că investiţia care deranjează sute de locuitori va fi în curând inutilă, pentru că 70% din traficul de pe DN1 se va muta pe Autostrada Transilvania. Centura oraşului Aleşd (varianta anterioară, care ocolea orașul) a fost una dintre promisiunile electorale din campania pentru locale, Ilie Bolojan fiind votat masiv de aleşdeni pentru funcţia de preşedinte al CJ Bihor. Tot Bolojan l-a susţinut pentru al doilea mandat şi pe primarul Aleşdului, Ioan Todoca, în ciuda faptului că acesta are o sentinţă definitivă de colaborare cu Securitatea comunistă sub numele de cod “Cupidon”.

PSD Aleșd: Orașul nostru are nevoie de o centură care să scoată traficul greu de pe străzi!

Da, oraşul Aleşd are nevoie de o centură care să scoată traficul greu de pe străzile Bobâlna şi 1 Decembrie – scrie organizația PSD Aleșd într-o postare pe Facebook. Să îl scoată din Peştiş şi din Tinăud! A existat un astfel de proiect depus la finanţare, proiect la care a renunţat însuşi domnul Bolojan. Da, acesta este adevărul!

Argumentul preţului este unul ridicol. Ce să înţelegem din această abordare: că doar o parte din problemele generate de traficul greu din oraş trebuiesc rezolvate pentru a face economii? Nu putem primi un astfel de argument! Nu putem face astfel de alegeri între cetăţeni. Nu avem voie ca să restabilim un confort urban prin crearea unui alt disconfort, două străzi mai la sud.

Argumentul conform căruia, în urma acestor procese, “se pierd bani” este jenant şi dispreţuitor la adresa inteligenţei audienţei căreia i se adresează astfel de enunţuri. Banii, dacă se pierd, “se pierd” din cauza unor ambiţii de acces facil la un piedestal ipotetic pe baza unui simbolic “a făcut ceva”, văr dulce cu “merge şi aşa”.

Aceste procese nu duc la pierderea a nimic, ci pot aduce un câştig binevenit într-un stat democratic: restabilirea echilibrului dintre puterea unei autorităţi din stat şi drepturile cetăţeanului. Această relaţie de autoritate nu poate şi nu trebuie să nască abuzuri.

Înţelegem “emoţiile” domnului Bolojan, dar nu empatizăm cu ele. Aceste emoţii ar fi trebuit să le resimtă atunci când, în ciuda cunoaşterii perfecte a realităţii din teren şi a discuţiilor cu cetăţenii afectaţi, a decis să pună în mişcare atâtea “autorităţi” ale statului, timorate de ascendentul de PR pe care și l-a construit în decursul anilor, împotriva unor foşti concetăţeni ai domniei sale.

Despre domnul primar Todoca nu avem nimic de spus, el a fost în tot acest timp un servant fără cauză. Nu că am fi avut speranțe de la o persoană declarată colaborator al Securităţii ca şi poliţie politică în regimul comunist. Un servant al comunismului, pavăză liberalismului – ridicolul în toată splendoarea sa. (sursa)

Articolul precedentZiua Mondială a Persoanelor Vârstnice sărbătorită mâine la Oradea cu arii de operetă alături de artistul liric şi contra tenorul Viktor Iosif
Articolul următorJurnalistul Flavius Bunoiu – Dezvăluiri despre banii publici încasați de ziarul Bihoreanul