Preşedintele Donald Trump şi rivalul democrat Joe Biden au dat electoratului luni un ultim impuls în statele-cheie înaintea scrutinului care are loc marţi, în timp ce echipele de campanie se pregătesc de dispute post-electorale care ar putea prelungi alegerile prezidenţiale, transmite Reuters, citată de Agerpres. Candidatul republican Donald Trump, care se află pe locul al doilea în sondajele de opinie naţionale, a continuat cu atacurile nefondate referitoare la exprimarea votului prin corespondenţă şi a sugerat că va trimite avocaţi dacă statele vor continua să numere voturi după ziua alegerilor.
Trump încearcă să evite să devină primul preşedinte în exerciţiu care pierde alegerile pentru un al doilea mandat după colegul republican George H.W. Bush în 1992. (sursa)