Dincolo de urmărire obişnuite de Ziua Copilului, 1 iunie este şi un prilej de reflecţie cu privire la viitorul pe care îl pregătim propriilor copii. Dragoş Damian, director general Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente din România, trage un semnal de alarmă cu privire la marile probleme economice şi sociale pe care le lăsăm “moştenire” generaţiilor viitoare. Pe listă se află datoriile uriaşe, deficitul comercial, sporul negativ al populaţiei, dar şi starea proastă a sistemelor de educaţie şi sănătate.

“DE 1 IUNIE, 5 MINUTE DE REFLECTIE LA CE LASAM COPIILOR NOSTRI.

Desigur, le uram copiilor nostri La Multi Ani, le lasam toata dragostea si protectia noastra si le dorim succes in aventura in care au pornit in cautarea fericirii.

Dar le lasam si astea:

– O datorie publica de circa 500 miliarde de lei la sfarsitul lui 2020, aproape 50% din PIB;

– Inca peste 70 miliarde de lei datorii din imprumuturi pentru PNRR;

– Un deficit de balanta comerciala de 100 miliarde de lei;

– Un spor negativ al populatiei de peste 100 mii de persoane (mor cu 100 mii de romani mai multi decat se nasc) la care se adauga 100 de mii de romani care pleaca in fiecare an din tara;

– 300 de mii de copii traiesc pe la rude, fara parinti, acestia fiind plecati din tara la munca;

– 3,5 milioane de decretei care se vor duce in pensie sau vor disparea, bunicii copiilor din ziua de azi;

– Ajutor de stat ridicol pentru natalitate sau cresterea copiilor, in consecinta o natalitate in scadere, cifrele sunt prea deprimante ca sa le reamintim; dar la viteza de disparitie a romanilor proiectiile arata ca pana in 2050 vor mai fi maximum 14-15 milioane de romani in tara;

– Sistem de educatie si sistem sanitar facute praf de migratia creierelor, de lipsa de competenta si de nepotism, coruptie, neglijenta si furt – platim taxe si impozite ca cele doua sisteme sa functioneze si apoi dam alti mii de lei din buzunar pentru copiii nostri ca sa fim siguri ca nu le lipseste nimic.

Se spune ca pacatele parintilor nu trebuie sa fie platite de copii.

La sfarsitul unei zile frumoase, dupa ce ati sarbatorit alaturi de copiii vostri si va relaxati la un pahar de vin, daca cititi aceste randuri, injurati-ma daca va stric cheful, dar ganditi-va un pic la ce lasam copiilor nostri. Si la ce putem face sa schimbam aceasta mostenire ca se ne tinem copii langa noi, in tara”, scrie Dragoş Damian pe Facebook. (sursa)

Articolul precedentGrindeanu, despre Moțiunea de cenzură: S-au dus la Bruxelles cu niște planuri de irigații de pe vremea lui Ceaușescu!
Articolul următorAcord major în UE: începe taxarea suplimentară a companiilor multinaționale