România este țara cu cea mai mare rată a deceselor provocate de COVID-19, din Uniunea Europeană, de 3,1 la 100.000 de locuitori, potrivit unui raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a explicat la Digi24 cauzele acestui număr mare de decese, raportat la populație.
Raportul ECDC prezintă situația din ultimele două săptămâni, dar Roâmânia este pe primul loc de aproximativ o lună și jumătate, a spus Rafila.
„Este preocupant, pentru că, după România, urmează la distanță apreciabilă Bulgaria, cu 1,5 decese la 100.000 de locuitori, după care toate țările au o cifră mai mică de 1, unele chiar extrem de mică. Asta demonstrează că pacienții din România care fac infecția cu coronavirus în această perioadă sunt, destul de mulți, din categoia persoanelor cu comorbidități, care sunt dispuse la forme mai grave, cu complicații, și din păcate se ajunge și la deces”, a spus Rafila.
„E un indicator al capacității sistemului de sănătate de a trata aceste cazuri de infecție cu coronavirus într-o țară din Uniunea Europeană. Avem capacitatea să tratăm acești pacienți, dar nu cu succes. Dar cauza nu putem s-o stabilim în acest moment”, a adăugat el. (sursa)