♦ Aproape 30% din profitul sistemului bancar românesc se concentrează la instituţii de credit având acţionar majoritar din Austria, 23,3% din câştig revine băncilor cu capital majoritar românesc, 13,5% din profit revine capitalului olandez şi 11,4% din profit revine capitalului francez
♦ Astfel, în ceea ce priveşte câştigurile, BNR a constatat că distribuţia profitului reflectă în mare măsură structura capitalurilor în funcţie de ţările de provenienţă ale acţionarului majoritar
♦ Profitul sistemului bancar românesc a urcat la un maxim de peste 10 mld. lei în 9 luni/2023, cât tot câştigul din anul 2022, în contextul dobânzilor mari.
ZF.ro: Cea mai mare parte a sistemului bancar românesc, respectiv două treimi (67%) este deţinută de capitalul străin, iar din această categorie cele mai mari deţineri, de peste 50% cumulat, sunt înregistrate de grupurile financiare din patru ţări, respectiv Austria, Olanda, Franţa şi Italia.
Pe de altă parte, România controlează o treime din sistemul bancar autohton, respectiv 33% din totalul activelor nete, astfel că instituţiile de credit cu capital majoritar românesc deţin totuşi poziţia dominantă. (Claudiu Medrega)