Gabriel Attal a fost desemnat premier de Emmanuel Macron, după ce luni Elisabeth Borne şi-a prezentat demisia după 20 de luni în fruntea guvernului.

Attal devine, la 34 de ani, cel mai tânăr premier din istoria modernă a Franței și-l devansează pe socialistul Laurent Fabius, care a fost numit premier la 37 de ani de Francois Mitterrand, în 1984, potrivit BBC.

De asemenea, este și primul locatar al Hôtel Matignon care a declarat deschis că este homosexual. El trăiește în parteneriat civil cu un alt tânăr superstar descoperit de Macron, europarlamentarul Stéphane Sejourné.

Ascensiunea politică a lui Attal a fost una foarte rapidă. În urmă cu 10 ani, el era un consilier necunoscut în Ministerul Sănătății. În 2017 este ales parlamentar și aici e remarcat de Macron pentru talentele sale oratorice și forța demonstrată în dezbateri.

La 29 de ani devine cel mai tânăr membru al guvernului francez, ca secretar de stat în Ministerul Educației. E numit în 2020 purtător de cuvânt al guvernului. După realegerea lui Macron, a fost pentru o foarte scurtă perioadă ministru al Bugetului și apoi a preluat portofoliul Educației în iulie anul trecut.

Și a reușit să câștige și simpatia publicului. Sondajele arată acum că el este de departe cel mai admirat membru al echipei guvernamentale a lui Macron, fiind situat la același nivel cu rivalii președintelui – Marine Le Pen și Jordan Bardella.

Contextul schimbării

Schimbarea premierului vine după un an marcat de crize politice declanşate de reformarea contestată a sistemului de pensii şi de legile privind imigraţia.

Înlocuirea lui Elisabeth Borne era aşteptată, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron încearcă să dea un nou impuls celui de-al doilea mandat al său, înaintea alegerilor pentru Parlamentul European şi a Jocurilor Olimpice pe care Parisul le va găzdui în această vară.

În Franţa, sondajele de opinie arată că partidul lui Macron se află în urma celui de extremă-dreapta condus de Marine Le Pen, cu aproximativ opt până la zece puncte procentuale.

Speculaţiile cu privire la o remaniere guvernamentală au fost numeroase în săptămânile care au urmat după ce adoptarea la limită în parlament a unor reguli mai stricte privind imigraţia a scos la iveală fisuri profunde în majoritatea centristă a lui Macron. Macron însuşi a promis un nou imbold politic. (sursa)

Articolul precedentAustria, Olanda, Franţa şi Italia controlează peste 50% din bankingul românesc, în timp ce România controlează o treime din sistemul bancar autohton
Articolul următorAvertizare de ger pentru toată țara, cu -21 de grade în Transilvania. A fost emis cod galben de vânt pentru mai multe zone