Echipa de campanie a PNL pentru alegerile europarlamentare va fi condusă de secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe, după şedinţa Biroului Permanent Național (BPN). Din echipă vor mai face parte Dan Motreanu, Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Emil Boc, Vasile Blaga, Ilie Bolojan, Thuma Hobert iar secretarul executiv al acestei comisii va fi Remus Borza, relatează News.ro.
Conducerea PNL a stabilit structura de conducere a echipei de campanie a PNL pentru alegerile europarlamentare din 2024. Ionuţ Stroe a precizat că şef de campanie va fi secretarul general Lucian Bode, din echipă urmând să facă parte Dan Motreanu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur şi Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinţii PNL.
Din echipa de campanie vor mai face parte Emil Boc, Vasile Blaga, Ion Dumitrel, Ilie Bolojan şi Thuma Hubert.
Citește și: Bode (PNL), întâmpinat pe Aeroportul Cluj cu mesajul ”Demisia! Sunteți plagiator dovedit! Rușinea Sălajului”
„Aceştia sunt cei 10 membri ai echpei de campanie a PNL şi vor asigura structura organizatorică şi vor întocmi planul de abordare a alegerilor europarlamentare de la anul. Secretarul executiv al acestei comisii este Remus Borza”, a mai spus Stroe după şedinţa PNL. (sursa)