Un grup de parlamentari ajunși în Parlamentul României pe listele USR a depus nu demult o inițiativă legislativă pentru ca deținerea a trei grame de canabis pentru consum propriu să nu fie sancționată penal – scrie fostul ministru al Sănătății, senatorul bihorean Florian Bodog într-o postare pe blogul său.
Această propunere ”progresistă”, scrie Florian Bodog, a venit exact în momentul în care un val de accidente mortale produse de oferi drogați s-a abătut asupra României lăsând în urmă tragedii imense și ireparabile. Mai mult, „progresiștii” au astfel de inițiative „fără precedent” în vreme ce copiii din școlile românești sunt supuși zilnic unei oferte tot mai agresive și a unei presiuni tot mai mari din partea dealer-ilor. Drogurile nu doar că ajung să creeze dependență, dar, în timp, îi transformă pe acești tineri în adulți cu grave și iremediabile tulburări de comportament.
Eu nu știu, scrie Bodog, dacă și ce au fumat parlamentarii USR când au depus respectiva inițiativă, dar știu că dacă o asemenea idee (dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu în limita a 3 grame) ar fi pusă în practică, România ar deveni un rai al traficanților, pentru că orice individ se va putea prezenta drept consumator în timp ce va continua liniștit să ne omoare copiii.
Poate că pentru domnii Drulă, Barna sau Cioloș o asemenea prevedere ar aduce un pic de liniște personală, nu știu, dar știu, și știm cu toții, că pentru restul României, USR ar aduce iadul pe pământ.
După câte se vede, România trebuie să-şi protejeze copiii nu doar de droguri, ci și de USR! – mai scrie senatorul bihorean.
sursa – Declarație politică, Senatul României, 01.11.2023