Un front atmosferic venit dinspre polul Nord a readus gerul şi chiar ninsoarea în miezul primăverii, în mai multe ţări europene.

La Bruxelles a nins destul de abundent la câteva zile după ce temperatura urcase până la 24 de grade. Germania a trăit o adevărată zi de iarnă, în care stratul de zăpadă a atins pe alocuri 12 centimetri.

Iar pe şosele s-au produs blocaje şi chiar accidente specifice anotimpului rece, din fericire fără victime. Şi mai aspră a fost vremea în Croaţia şi Slovenia: din cauza ninsorii şi a viscolului puternic, câteva şosele au fost închise pentru camioane iar feriboturile au rămas în porturi. Iarna temporară va mai dura câteva zile, potrivit meteorologilor.

Vremea se strică și în România

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de răcire accentuată, ninsori şi viscol la munte, dar şi în zonele joase din Transilvania, Maramureş şi Moldova. De asemenea, o informare meteo de vreme rece este valabilă în toată ţara, până joi dimineaţă.

Interval de valabilitate: 6 aprilie, ora 23:00 – 7 aprilie, ora 18:00
Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, intensificãri ale vântului.

În intervalul menţionat, în sudul Banatului, sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, va ninge, local însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificãri cu viteze de 50…60 km/h. La altitudini de peste 1500 m, vor fi rafale de peste 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolitã, zãpada spulberatã şi vizibilitatea redusã sub 100 m. (sursa)

Articolul precedentCât timp îi PERSECUTĂ pe români, Ucraina NU trebuie să intre în NATO!
Articolul următorDar din dar se face Rai. Un preot a readus zâmbetul pe chipurile mai multor copii nevoiaşi