O explozie a vieții are loc, ciclic, la fiecare 36 de milioane de ani (+/- 1 milion de ani), arată un amplu studiu al unei echipe internaționale de cercetători.
Autorii studiului publicat în PNAS și citat de EurekAlert susțin nu doar că au identificat acest tipar care se repetă de cel puțin 250 de milioane de ani, ci și că au înțeles mecanismele care îl generează. Totul pornește de la mișcarea plăcilor tectonice.
Acest lucru nu înseamnă că trebuie să ne batem joc de natură!
Există cicluri în mișcarea plăcilor tectonice care duc la modificarea nu numai a adâncimii mărilor și oceanelor, ci și la fluctuații ale nivelului acestora, fapt care se traduce prin inundarea unor zone întinse sau ariditatea crescută a maselor continentale. Urmarea este dispariția unor întregi ecosisteme și, ulterior, apariția altora noi.
Odată cu ecosistemele, speciile mult prea adaptate la acestea dispar, lăsând nișe ecologice libere, în care organismele mai adaptabile ajung să prolifereze și, în timp, să evolueze în specii noi, explică echipa coordonată de geologul Slah Boulila de la Universitatea Sorbona din Paris.
Cercetătorii spun că au ajuns la această concluzie după o analiză minuțioasă a registrelor fosile, dublată de modele computerizate, care au avut în vedere mișcările plăcilor tectonice. Pe baza lor s-a putut deduce că, la un interval de circa 36 de milioane de ani, există fluctuații dramatice din punct de vedere al biodiversității marine și terestre, totul generat de ciclicitatea deplasării platformelor continentale și a plăcilor tectonice. (sursa)