În seara asta, scria recent actorul orădean Richard Balint, am vorbit cu un amic chitarist și am mai aflat ceva despre acest minunat oraș artnuvo: cică cântatul în public, pe stradă sau în parc de exemplu, e considerat cerșetorie!
Amicul a încercat în repetate rânduri să-și scoată autorizație de la primărie, dar răspunsul a fost că “nu există legislație pentru așa ceva”. În consecință, amicul cântă pe stradă în Felix cu mare succes, și aduce bani primăriei de acolo.
Băi fraților din #primăriaoradea, un oraș “european” nu înseamnă doar clădiri frumoase și pasaje din zece-n zece metri!
Înseamnă și străzi și parcuri vii, populate de artiști de tot felul, care contra unei taxe își pot etala talentele în public, cum se întâmplă în TOATE orașele cu adevărat europene!
Ce se întâmplă acum în Oradea, doar întărește convingerea unora, din ce în ce mai mulți, că suntem doar un frumos sat artnuvo, cu blocuri. (sursa)