Înființat cu tam-tam și scandal, prezentat ca o Tesla a anticorupției la nivelul UE, Parchetul European a început să scoată fum ca un Trabant, să gâfâie ca o drujbă știrbă și să taie ca o lingură de lemn.
Ca să-și mai ascundă tremuriciul și lacrimile de ciudă, zeița bate drumul Kievului, se pozează cu eroul planetar și promite să-i rezolve pe criminalii de război, să le confiște averile, să-i nenorocească. Pentru că, deocamdată, atât i-a mai rămas.
Aproape întreaga echipă de procurori EPPO din Bulgaria se extrage discret din peisaj. Oficial, ar fi găsit noi oportunități în carieră, deși, pentru cei mai mulți, oportunitățile astea noi înseamnă să se întoarcă la vechiul loc de muncă. Neoficial, procurorii bulgari vorbesc despre atmosfera proastă din instituție, despre modul de lucru haotic și despre presiunile pentru rezultate cu orice preț.
Oricum, în Bulgaria s-a înregistrat și primul mare eșec public al zeiței: fostul premier a fost arestat la doar câteva ore după vizita doamnei la Sofia, ca un semnal clar dat de EPPO, și a fost eliberat cu celeritate și cu scuze de la instituțiile bulgărești.
Al doilea mare eșec se coace încă, dar măcar va fi unul răsunător: EPPO nu va găsi absolut nici o problemă în contractele de achiziții de vaccinuri negociate de cealaltă zeiță, doamna Ursula. Până la urmă, nici măcar nu e treaba EPPO să ancheteze asta, căci EPPO se reorientează spre lupta cu oligarhii din afara UE.
În fine, un alt eșec răsunător l-a înregistrat zeița chiar pe teren propriu, unde zburda nestingherită pe vremea când meciurile erau arbitrate de Coldea. După ce și-a mobilizat toată rețeaua din presă ca să anunțe marele jaf de un miliard de euro în Delta Dunării, doamna zeiță a anticorupției nu a reușit să extragă din toată povestea decât un prejudiciu de vreo trei milioane de lei. Trei milioane de lei înseamnă foarte-foarte puțin față de un miliard și două sute de milioane de euro, cât urla G4 că s-ar fi furat. DLAF și OLAF au cercetat, la rându-le, toată povestea și le-a ieșit că nu-s probleme, iar EPPO n-a fost în stare, în ciuda tumbelor făcute prin publicațiile supuse, să demonstreze altceva.
Nu că ar fi vreo problemă reală, nu că oficialii europeni ar aștepta cu adevărat rezultate de la zeița K. Adică da, așteptau, voiau să mai taie din avântul finanțărilor europene pentru țările din Est, doar că atunci când au scris scenariul ăsta nu era război în Ucraina. Acum, de un an, este, și nu prea poți să inventezi multe chestii ca să-i lași fără bani tocmai pe polonezi și pe români, care și-au deschis larg buzunarele în fața refugiaților. (catavencii.ro)