Parlamentul European îndeamnă statele UE să permită României să adere la Schengen, potrivit unei rezoluții adoptate marți. Chiar dacă o majoritate covârșitoare a votat favorabil, au fost și euroaleși care s-au poziționat împotriva ori s-au abținut.
Rezoluția a fost adoptată cu 547 de voturi pentru, 49 împotrivă și 43 de abțineri. Deși nu are o consecință juridică directă, rezoluția este un sprijin simbolic pentru a demonstra Consiliului UE, din care fac parte reprezentanți din fiecare stat membru al Uniunii, că România și Bulgaria merită să adere la spațiul Schengen, dat fiind că îndeplinesc criteriile tehnice de 11 ani.
Extremiști, populiști și eurosceptici
Grupul formațiunilor care s-au declarat împotriva aderării României la spațiul Schengen, la moțiunea din Parlament, cuprinde reprezentanți ai unor partide controversate, fie că sunt catalogate ca populiste sau extremiste, cum e cazul Rassemblement National (Adunarea Națională) a lui Marine le Pen (Franța) sau AFD (Alternativă pentru Germania).
Tot împotriva au fost și reprezentanți ai Partidului Ecologic din Germania (eurodeputat Manuela Ripa) sau alți radicali, cum ar fi Kostas Papadakis, reprezentant al Partidului Comunist din Grecia, precum și aleși belgieni din partidul de extremă dreapta, Blocul Flamand. În categoria celor care s-au opus au fost și reprezentanți ai formațiunii Adevărații Finlandezi, partid eurosceptic.
Semnalul olandezilor
Lista de vot publicată de Parlamentul European arată că europarlamentarii Malik Azmani, Bart Groothuis, Jan Huitema, Caroline Nagtegaal, Catharina Rinzema s-au abținut la vot. Ei fac parte din grupul Renew și sunt membri ai partidului olandez de guvernământ Volkspartij voor Vrijheid en Democratie (VVD), condus de premierul Mark Rutte, șef de Guvern care a fost recent în România și care a declarat că țara sa încă nu are un răspuns privind acceptarea aderării României în Schengen.
De asemenea, europarlamentarul olandez Peter van Dalen (PPE) a votat împotriva rezoluției care cere aderarea României la Schengen. Van Dalen este membru al partidului ChristenUnie, parte a coaliției de guvernare din Olanda.
Ciolacu bate obrazul PPE și Renew
Marcel Ciolacu a subliniat, după adoptarea rezoluției din Parlamentul European, că socialiștii europeni, familie din care face parte și PSD, au fost disciplinați la vot, însă nu același lucru se poate spune și despre celelalte două mari grupuri, PPE și Renew, unde câțiva euroaleși n-au votat „pentru“ aderare.
„Singurul grup politic care a votat integral în favoarea acestei Rezoluții a fost grupul social-democraților europeni! Nicio abținere, niciun vot împotrivă (…) Cu adevărat, sunt îngrijorat de abținerile reprezentanților din grupul Renew și de la PPE.
Le solicit tuturor partidelor românești care fac parte din cele două familii politice europene să facă toate demersurile pentru a-și convinge colegii că românii merită în Schengen“, a transmis liderul PSD. (sursa)