Adio Cetate! – scria ieri, cu nostalgie, meșterul popular orădean Ida Pazman.
7 ani am locuit la Cetate, – perioadă care se termină acum.
Mii de copii la atelierele meșteșugărești, mii de turiști la atelierul de țesut, mii de oameni la demonstrații de meșteșuguri tradiționale.
Se sfârșește o perioadă cu multe bucurii, realizări și muncă depusă pentru păstrarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale.
Mulțumesc mult, din suflet colegilor și prietenilor mei meșteri populari, artizani și artiști plastici din toată țara pentru colaborare – numai împreună cu Voi am reușit!
Noua conducere a Cetății nu înțelege că din toate acestea nu se poate face un business, și nu am cum să plătesc mii de lei lunar pentru a continua munca în favoarea tradițiilor.
Nu sunt tristă și nu mă plâng, am noi proiecte de realizat: nu abandonez țesutul tradițional, lucrez la un website prin care pot să ajut munca și existența colegilor mei. Sunt sigură că găsesc locul perfect unde pot continua proiectele mele.
Vă doresc o duminică frumoasă! – a scris ieri doamna Pazman.