Jurnalistul Costi Rogozanu respinge în Libertatea eticheta de “revoluție” pusă pe victoriile unora dintre candidații USR-PLUS în București și în țară și crede mai degrabă că acestea reprezintă triumful unei clase de mijloc bine înfipte în societate, care nu va face decât să ascundă sub preș problemele sociale ale orașelor.

Se anunța de ani de zile o necesară hegemonie a dreptei. A fost anunțată instituțional, ideologic și cu susținere din partea unei facțiuni populare extrem de mobilizate în ultimii ani. Fie că e formată din clasă de mijloc superioară reală, fie că e compusă din aspiranți care trag din greu la rate, ei și-au anunțat intenția de intrare în politică, de preluare a frâielor bugetare, după ce au câștigat putere în zone private sau de vămuire a fondurilor europene.

Sunt cei care-ți iau comision ca să dea copy-paste la un proiect european de succes, sunt managementul superior și mijlociu din corporații, toți închinându-se la Starbucks, și nu la șaormerie. Șaorma e PSD și PNL, noua pătură activă și mobilizată sunt Starbucks, restul rămân cu merdenelele și covrigii.

Această nouă realitate economică și socială e cea care a impus USR, nu invers! Nu sunt nici vreun popor abstract, nu sunt nici “toți românii”, reprezintă vreo 15% din populație și au venit grămadă la vot, impunându-se ușor într-un obișnuit absenteism. Ei sunt singurii care știu ce vor. Vor un stat social doar pentru ei. Vor o România dreaptă și corectă pentru o treime din populație, restul, la muncă. Astea sunt intuițiile mele ideologice, pe care le tot probez de ani de zile, nu le reiau.

Acești candidați s-au născut din inegalitățile mari dintre marele urban și restul țării, cu sate risipite și orășele care mai sunt doar sate cu blocuri. Vorbesc bine și limba corporate, au început să-și vopsească cu triluri ecologiste și mindfulness discursuri radicale macoveiste (“nicio masă gratis!” sau “să introducem votul cenzitar”, cum spunea noul primar al sectorului 6, Ciucu, acum 7-8 ani).

Nu s-a vorbit deloc pentru un electorat fie părăsit de partide (angajații ăia, 80%, plătiți sub medie), fie reprezentat cât de cât (pensionarii, prin PSD). Și asta pentru că ura antipesedistă, oricât ar da-o la întors, chiar e o ură față de electoratul PSD.

Atitudinea liberalilor care spun tot timpul că pensionarii dereglează bugetul cu pretențiile lor, ei bine asta e atitudine superpopulistă, a ajuns să fie susținută în masă și de tineri mai precari decât pensionarii, dar care nu mai au alternativă.

USR reprezintă un avânt spre și mai multă separare de România înapoiată. Toată lumea vrea o alianță a lumii bune IT-imobiliare-financiare în crearea unei lumi exclusiviste, departe de ruinele în care trăiește restul României. Da, e un program politic bun. Mai ales că, așa cum spuneam, această nouă dreaptă a știut să-și fardeze violențele în mod europenist.

Firea, Robu au fost distruși chiar de clasele de mijloc pe care le-au tot răsfățat prin orașe. Pentru că avem o treabă aproape freudiană, negarea tatălui, negarea unchiului bancher comunist, a unchiului speculator în pharma, negarea primarului care ne-a dat voucher de bicicletă. În general trebuie negate modalitățile de parvenire și propunerea unor figuri proaspete, ivite din spuma mării.

Nu este însă o revoluție. Este o adaptare politică târzie la niște realități. Orașele mari își doresc rezervații de normalitate și doresc o mai bună băgare sub preș a problemelor profunde sociale. Toată lumea poate părea mulțumită, inclusiv milioane de precari cu falsa conștiință a apartenenței la “brava lume nouă”, care nu vor ști ce i-a lovit la prima criză economică sau la prima criză personală când vor avea nevoie de stat social.

Scenariul luptei dreptei cu dreapta a fost anunțat de mult timp. PSD va rămâne prizonierul propriilor populisme, probabil va mai trage ceva capital din apărarea pensionarilor și atât. Dar USR și PNL vor confisca scena, vor pune în scenă variante comice ale luptei tip Biden cu Trump. O dreaptă cu aparență europenistă și o dreaptă mai levantină, mai din topor, mai trumpistă. De aia nu e nicio revoluție ce s-a întâmplat. E o victorie deplină a unui establishment deja bine înfipt.

Practic, au câștigat șefii voștri ăia mai moderni, mai duși la sală, mai puțin grataragii, mai mult ”bio”.

Presa care jubila în frunte cu CTP că s-a împlinit “revoluția” mai curând răsufla ușurată că nu va mai lua bani de la Firea prefăcându-se că e frumoasă și curată. A fost un geamăt de ușurare a unor pături dependente de banul public (deși n-ar recunoaște niciodată), că în sfârșit nu vor mai voma pe ascuns după câte un contract, de azi înainte contractele se vor numi “revoluționare”.

Mă bucur că au căzut Oprișan sau Firea. Nu mă bucur când văd cu cât entuziasm ni se face waterboarding cu șampanie în loc de apă.


Citeşte întreaga ştire: Costi Rogozanu: “De ce cred că victoriile lui Nicușor Dan și Dominic Fritz nu reprezintă nicio revoluție”


Articolul precedentCare este viitorul clădirilor de birouri. Dar al mallurilor?
Articolul următorViktor Orban i-a scris șefei CE: ‘Vera Jourova a insultat Ungaria şi trebuie să demisioneze. Dacă nu, Ungaria va suspenda relațiile politice’