Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că Europa nu își poate asigura necesarul energetic fără importuri din Rusia, anunțând că Berlinul nu va susține sancțiuni împotriva sectorului energetic rusesc, relatează CNN.
Scholz a afirmat într-un comunicat remis presei luni că sectorul energetic rusesc nu a fost inclus în mod deliberat în pachetul istoric de sancțiuni adoptat luna trecută de Uniunea Europeană împotriva Rusiei deoarece el este de o „importanță esențială” pentru viețile cotidiene ale statelor membre.
Anunțul lui Scholz vine după ce președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat luni că executivul blocului comunitar lucrează la un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza invadării Ucrainei.
„Voi discuta cu premierul (italian) Draghi despre noul pachet de sancțiuni la care lucrăm. Trebuie să ne asigurăm că efectul sancțiunilor este maximizat. Și, având în vedere nepăsarea Kremlinului față de civili, lucrăm la noi sancțiuni”, a declarat von der Leyen.
Uniunea Europeană se bazează pe Rusia pentru 40% din necesarul său de gaze naturale și aproximativ 27% din importurile de petrol.
Cu toate acestea, Germania a anunțat la sfârșitul lunii februarie, cu două zile înainte ca Rusia să atace Ucraina, că a suspendat autorizarea gazoductului Nord Stream 2 care urma să fie folosit pentru importarea directă a gazelor naturale rusești pe sub Marea Baltică, eludând Ucraina.
Nici Ungaria nu susține sancțiuni împotriva sectorului energetic rusesc
Ministrul ungar de finanțe Mihaly Varga a afirmat la rândul său luni într-o postare video urcată pe Facebook că Ungaria nu susține sancțiuni împotriva sectorului energetic rusesc, afirmând că măsurile impuse deja împotriva Rusiei au un impact substanțial asupra economiei ungare.
„Cei care cer extinderea sancțiunilor vor ca Ungaria să plătească prețul războiului”, a afirmat el.
Premierul britanic Boris Johnson a afirmat de asemenea luni că Europa nu poate opri pur și simplu, peste noapte, utilizarea petrolului și gazelor din Rusia, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut noi sancţiuni internaţionale împotriva Rusiei, propunând un boicot asupra petrolului şi gazelor din această țară.
„Există dependențe diferite între țări și trebuie să avem în vedere acest lucru. Nu putem pur și simplu să închidem utilizarea petrolului și gazelor peste noapte, chiar și din Rusia”, a afirmat Johnson.
El a spus că o astfel de decizie legată de interzicerea energiei rusești ar trebui să fie una luată de comun acord, după ce fiecare țară se asigură că are proviziile necesare: „(…) să ne asigurăm că ne mișcăm cu toții în aceeași direcție”.
Declarațiile oficialilor europeni vin după ce secretarul de stat american Antony Blinken a declarat în urmă cu o zi că Statele Unite analizează împreună cu aliații din Europa posibilitatea de a interzice importurile de petrol din Rusia.
Premierul canadian Justin Trudeau a anunțat încă de lunea trecută că „toate importurile de țiței” din Rusia vor fi interzise în Rusie, fiind vorba de „o industrie de care au beneficiat foarte mult președintele Putin și oligarhii săi”. (HotNews.ro)