Invazia Ucrainei de către Rusia nu putea să prindă Uniunea Europeană într-un moment mai sensibil decât cel de acum, în contextul dezbaterilor legate de sursele de energie.

UE a alocat în ultimii ani sume de bani uriașe pentru tranziția verde și atingerea neutralității climatice până în 2050.

Cu toate acestea, reducerea ponderii în mixul energetic a combustibillor fosili și închiderea minelor de cărbune au condus la o explozie a prețurilor energiei în toată Europa, încă înainte de începerea războiului, care a expus vulnerabilitățile majore ale Uniunii în fața sancțiunilor impuse Federației Ruse, scrie Bloomberg.

Anunț șocant al lui Timmermans

Prin urmare, șeful politicii de mediu Green Deal, Frans Timmermans, vice-președinte al Comisiei Europene, a anunțat vineri practic renunțarea la obiectivul cel mai important al Bruxellesului.

”Nu există tabu-uri în această situație. Istoria a luat o altă turnură săptămâna trecută și trebuie să ne adaptăm la această schimbare istorică”, a spus Timmermans.

Este o schimbare istorică pentru UE, dat fiind că Bruxelles-ul și statele membre au trecut în ultimii ani la o politică agresivă de de-carbonizare a sistemului energetic.

Ambiția Uniunii Europene de a fi lider mondial în tranziția către o economie verde și în eliminarea combustibililor fosili nu a reușit să scadă rolul gazului natural în economia europeană.

Iar situația geo-politică internațională și războiul din Ucraina au condus la o explozie a prețului gazelor naturale, care a depășit luni 3.700 de dolari pentru 1.000 mc în contractele futures încheiate pe bursa de la Amsterdam.

Controversa conductelor Nord Stream

Deși semnale de alarmă legate de politicile Moscovei la adresa Ucrainei există de mulți ani, încă din 2006, când Moscova a luat decizia să întrerupă livrarea de gaz natural către țara pe care a atacat-o acum militar, ulterior având loc criza anexării peninsulei Crimeea, economiile europene, în frunte cu Germania, cea mai importantă dintre ele, nu au luat măsuri pentru diminuarea sau eliminarea dependenței energetice de Federația Rusă.

Din contră, cele două conducte de gaz Nord Stream sunt văzute de liderii politici din țările est-europene foste comuniste ca un adevărat pact Ribbentrop – Molotov la nivel economic.

Iar decizia Germaniei de a elimina energia nucleară din mixul energetic, după dezastrul de la Fukushima, nu a făcut decât să crească importanța gazelor rusești pentru cea mai mare economie a UE.

Frans Timmermans

Germania vrea să importe în continuare din Rusia

În contextul războiului din Ucraina, miniştrii germani ai Finanţelor şi de Externe au declarat public că se opun unei interziceri a importurilor de gaze naturale şi petrol din Rusia, în cadrul unor sancţiuni din cauza invaziei Ucrainei.

”Nu este de niciun folos dacă în trei săptămâni descoperim că mai avem doar câteva zile de electricitate în Germana şi trebuie să revenim asupra acestor sancţiuni”, a explicat ministrul german de Externe Annalena Baerbock, conform AFP.

”Suntem pregătiţi să plătim un preţ economic foarte mare”, însă, ”dacă mâîine, în Germania sau în Europa, se stinge lumina, asta nu opreşte tancurile”, a declarat Annalena Baerbock, potrivit sursei citate.

În prezent, economia germană este dependentă în proporție de 49% de gazul rusesc, în condițiile în care în 2020 procentul era de 60%.

Rusia furnizează UE 50% din gazele naturale

Rusia livra la începutul lui 2022 50% din gazele naturale de care are nevoie economia europeană și 27% din petrol.

Iar ministrul german al Economiei a recunoscut de curând că dependența energetică față de Federația Rusă nu va fi eliminată peste noapte și că economia europeană se află în acest moment într-un colț din care trebuie să iasă.

Comisia Europeană a elaborat planuri pentru diversificarea surselor de energie, dar politicile naționale au fost lăsate la latitudinea statelor membre, care au dreptul suveran de a decide de unde aleg să își asigure necesarul energetic. (ziare.com)

Articolul precedentPatriarhul Daniel: Războiul din Ucraina este un război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran şi independent
Articolul următorGermania și Ungaria nu susțin sancțiuni împotriva importurilor de gaze naturale și petrol din Rusia