Pierderea timpului la cozi este principalul impediment pentru românii care își rezolvă la ghișee problemele cu statul. 7 din 10 români sunt nevoiți să-și ia o zi de concediu pentru a rezolva probleme ce țin de interacțiunea cu statul, arată o cercetare făcută de Asociația Română pentru Smart City. Același studiu arată că 8 din 10 români spun că nu reușesc să rezolve de la prima vizită problema pentru care au mers la una dintre instituțiile statului.
Cel mai des, află abia când ajung la ghișeu că nu au avut toate actele la ei, ori au întâmpinat defecțiuni tehnice și erori umane cauzate de personalul ori lipsa infrastructurii instituției.
Același studiu mai spune că mai mult de jumătate dintre români cred că trăiesc într-o țară birocratizată excesiv. Dintre toate interacțiunile pe care le-au avut în trecut cu instituțiile statului, aproape 36% dintre respondenți spun că niciuna dintre acestea nu a avut loc în mediul digital. 21,89% spun că doar o interacțiune a avut loc în mediul digital și 16,93% au avut două astfel de interacțiuni pentru care nu au fost nevoiți să se deplaseze.
Mai mult, majoritatea respondenților nu dau mari șanse digitalizării complete a instituțiilor administrative ale statului în viitorul apropiat: 27,87% consideră că acest lucru se va întâmpla peste 10 ani, 22,68% peste 5 ani, iar 20,63% sunt de părere că digitalizarea nu va avea loc deloc. 88,66% dintre români interacționează cu instituțiile statului pentru plata taxelor și impozitelor, iar 67,01% pentru obținerea sau reînnoirea unor acte sau documente oficiale.
Cele mai digitalizate orașe din România
- Cluj-Napoca
- Iași
- București (Sectoarele 3 și 4)
Orașele din România cu o strategie inteligentă de dezvoltare sunt Cluj-Napoca, Iași și București. În ceea ce privește Capitala, în Sectoarele 4 și 3 sunt cele mai multe exemple de proiecte în domeniul Smart City. Modernizarea Pieței Agroalimentare Sudului, investiții în infrastructura stațiilor de încărcare pentru autovehiculele electrice, sau lucrările pentru o nouă stație de metrou la nivel suprateran sunt câteva exemple de proiecte care bucureștenilor din acest sector, și nu numai, le ușurează viața. (sursa)