Bulgaria este fermă în privinţa veto-ului pe care îl opune deschiderii negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE, transmite dpa.
Sofia continuă să insiste ca ţara vecină să onoreze un tratat bilateral de prietenie drept condiţie pentru a ridica vetoul impus deschiderii negocierilor UE, informează Agerpres.
Această poziţie a reieşit luni din consultările din cadrul Consiliului de Securitate ale preşedintelui bulgar Rumen Radev.
Bulgaria a insistat asupra “deplinei egalităţi a bulgarilor macedoneni cu celelalte părţi ale poporului” din Macedonia de Nord, precizând acest lucru în mod explicit în Constituţie, a spus preşedintele Radev.
“La patru ani de la semnarea tratatului din 2017, statul aspirant nu a făcut ceea ce este necesar pentru implementarea sa şi nu a oferit nicio garanţie pentru îndeplinirea obligaţiilor care decurg din acesta”, a spus preşedintele Radev.
Noul prim-ministru al Bulgariei, Kiril Petkov, plănuieşte să viziteze Macedonia de Nord pe 18 ianuarie pentru a activa dialogul bilateral.
Bulgaria a blocat începerea negocierilor dintre UE şi Macedonia de Nord la sfârşitul anului 2020, parţial din cauza unei dispute istorice. Sofia acuză Macedonia de Nord că falsifică istoria bulgară şi cultura acestei ţări şi că foloseşte un limbaj de ură împotriva Bulgariei. (sursa)