PSD solicită intervenția urgentă a organelor de anchetă în urma autodenunțurilor publice exprimate de lideri ai PNL cu privire la politizarea grosolană a unor funcții din companiile sau instituțiile de stat, ce ar fi trebuit atribuite prin concurs și nu după afinitățile politice ale candidaților.
Campania internă pentru șefia PNL a scos la lumină faptul că liderii PNL și-au folosit în mod sistematic influența politică pentru a obține foloase necuvenite în favoarea unor membri sau apropiați ai PNL, ceea ce constituie o infracțiune de corupție, potrivit legii penale din România. Din discursurile și declarațiile enunțate în lupta internă din partid rezultă în mod clar că au existat intervenții politice ale unor lideri PNL pentru numirea sau destituirea unor persoane din inspectoratele școlare sau companiile de stat, precum Poșta Română sau Transelectrica.
Președintele Iohannis, care a girat guvernele de dreapta, și premierul Cîțu care conduce actualul Executiv sunt direct responsabili de politizarea deșănțată și generalizată care se desfășoară sub ochii lor. Se confirmă, astfel, că Dreapta i-a mințit grosolan pe români cu promisiunile din Programul de guvernare, în care se anunța ritos „promovarea unui management performant, depolitizat și integru în companiile de stat”, „autonomia și depolitizarea școlii” sau „depolitizarea funcției publice și stabilirea clară a pozițiilor politice în structura administrativă”.
Biroul de presă al PSD