Florin Cîțu, prin grația divină a semizeului schior de la Cotroceni premier al României din decembrie 2020 încoace, are un tic: „Românii trebuie să știe“. L-a descoperit pe când îl scosese din foame Alina Gorghiu, pe vremea aia președinte PNL, la rugămintea domnului Isar și, din șomer crunt, l-a făcut direct senator al României. A fost chiar al doilea pe lista de la București, după venerabilul medic Dănăilă.
Dar să revenim la ticul domnului Cîțu, ăla cu „Românii trebuie să știe“. Este un soi de slogan pe care cu siguranță l-a inventat singur, în lungi momente de singurătate, când își fugărea unicul neuron prin vastitatea cutiei craniene. Dacă ar fi angajat pe cineva să-i vină cu așa ceva, cu siguranță și lui i s-ar fi părut mult prea prost. Dar așa, fiind o creație manu propria, un slogan de casă, din cel mai bun ad labam, cum ar spune colonelul-erou Gheorghiță, domnului Cîțu îi place atât de mult încât îl folosește cu fiecare ocazie.
Îl postează pe Facebook la toate fake-news-urile pe care le răspândește de cinci ani încoace. Îl folosește în declarații și conferințe de presă și mai are puțin și va insista ca el să apară și în Monitorul Oficial, la finalul actelor emise de Guvern.
Ca slogan, ca hashtag, „Românii trebuie să știe“ este prost, pueril, denotă naivitatea creativă a unuia care nu a depășit, ca nivel de lectură, scrierile pașoptiștilor. Dar, totuși, românii chiar trebuie să știe, și trebuie să știe repede, o mulțime de lucruri.
Ar fi fost onest să le știe încă de anul trecut, din perioada mult prea prelungii campanii electorale, ca să aibă idee cu cine vor vota. Dar nu strică să știe nici acum, ca să înțeleagă, măcar în a 25-a oră, cu cine au votat.
Așadar, dacă nu vă supărați, preaonorate domnule prim-ministru, iată ce „românii trebuie să știe“ cu celeritate:
– cât s-a cheltuit în avans în guvernarea liberală, din 2019 și până astăzi, pentru achiziția de armament, cât s-a cheltuit pentru echiparea spitalelor cu paturi și aparatură pentru terapie intensivă și cât s-a cheltuit pentru dotarea școlilor, a elevilor și a profesorilor pentru a face față încercărilor pandemiei;
– cine și cât a câștigat de pe urma achizițiilor supraevaluate făcute în timpul pandemiei și câți din acești bani nemeritați au fost dirijați către campania partidului de guvernare;
– la ordinul cui a fost scăzut numărul de teste RT-PCR începând cu luna noiembrie 2020, pentru a crea impresia că numărul infectărilor zilnice este în scădere, astfel încât să se poată ține alegerile parlamentare la termen;
– de ce pe lista reformelor propuse pentru finanțare prin PNRR nu se află și interconectarea tuturor bazelor de date ale instituțiilor publice din România;
– câți dintre cei peste 10.000 de noi angajați bugetari din noiembrie 2019 încoace sunt membri PNL, rude ale membrilor PNL, consultanți de campanie ai candidaților PNL;
– câte milioane de euro se cheltuiesc lunar pentru plata sinecurilor de partid, membri numiți interimar, fără îndeplinirea condițiilor legale, în consilii de administrație și AGA ale societăților de stat.
Lista este mult mai lungă, domnule prim-ministru, măi Florine. Dar ne-am oprit aici doar ca să vă dăm timp să vă reculegeți și să încropiți rapid niște răspunsuri. Unele plauzibile, dar ar fi mai bine chiar alea adevărate, că informațiile se pot verifica destul de ușor, în ziua de azi. Deci, nea Florine, maestru de neegalat al cuvintelor, românii trebuie să știe o grămadă de lucruri. Eventual, poate ne spui și de ce trag clopotele la înmormântările celor 24.190 de oameni care, în guvernarea voastră, au murit, în mare parte, și pentru că sunteți complet nepregătiți.
autor: Patrick Andre De Hillerin