Sub genericul ”conexiuni pentru o comunitate inclusivă”, programul ID (Integrare DizAbili Oradea) a marcat și ieri, 4 iunie, ziua mondială a persoanelor afectate de scleroza multiplă, oficiată în fiecare an pe 30 mai și pentru care sunt organizate manifestări în jurul acestei date, deschizând o inițiativă civică de formulare a unei politici publice locale dedicate integrării persoanelor cu dizabilități.

După ce în data 21 mai, la ediția de deschidere a demersului civic au fost invitate instituțiile publice de referință pentru persoanele cu dizabilități, iar la cea de-a doua ediția de vineri, 28 mai 2021, au participat organizații ale persoanelor cu dizabilități și ale părinților cu copii cu dizabilități împreună cu cercetătorii din cadrul universităților din Oradea, în a treia ediție, de ieri, 4 iunie, au fost invitați profesioniștii din cadrul serviciilor sociale chemate să se implice activ în realizarea acestui demers.

Obiectivul demersului civic este de a oferi părinților cu copii cu dizabilități un program pentru pregătirea copiilor acestora pentru viața independentă, după ce părinții lor nu vor mai fi. Inițiativa de politică publică locală ar urma să obțină pentru persoane cu dizabilități un acces mai facil la asistență în comunitate prin servicii sociale de tipul asistență la un domiciliu adaptat, asistență personalizată cu asistent personal profesionist sau asistență în locuințe protejate, acestea fiind servicii preferate ca alternativă la centrele rezidențiale care conduc la scăderea calității vieții persoanei cu dizabilități și la segregare, fie aceasta și pozitivă. De asemenea, acest demers îți dorește să mai obțină o abordare integrată a modelului de furnizare a serviciilor, cu referire atât la domenii diferite de activitate și asistență (social, medical, educațional, etc), cât mai ales la implicarea instituțională, solicitând instituțiilor de la nivel local, dar și partenerilor de referință din comunitate, o implicare mai activă.

În ediția dedicată părinților cu copii cu dizabilități aceștia au primit cu încredere acest demers și s-au regăsit în majoritatea argumentelor prezentate în cadrul evenimentului, sperând că inițiativa va fi suficient de puternică pentru a fi asumată de partenerii comunitari, după cum declară o mamă cu un copil afectat de sindrom Down și care își dorește ca viitorul copilului să includă servicii care să îi asigure integrarea în comunitate.

În ediția actuală, profesioniștii din cadrul serviciilor sociale prezente în comunitatea bihoreană s-au exprimat în favoarea înscrierii în această inițiativă și și-au oferit sprijinul lor prin facilitarea de informații, oferirea de expertiză necesară și susținerea inițiativei pe parcursul tuturor etapelor de realizare și implementare.

ID Oradea (Integrare DizAbili Oradea) este un program pentru persoanele cu dizabilități care oferă locuire, asistență, ocupare și integrare comunitară, și care se desfășoară în cadrul proiectului intitulat: „Tranziția către societate a persoanelor adulte cu dizabilități din județul Bihor prin implementarea unor măsuri integrate de sprijin psiho-socio-medical” – POCU/462/4/15/130622, implementat de Fundația SM Bihor și DGASPC Bihor, cu cofinanțare din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Articolul precedentFără gunoaie, cu camerele publice
Articolul următorBaza de date a lui Cîțu, de ZECE ori mai scumpă decât a lui Dăncilă. Când 45 de milioane e mult, iar 500 de milioane e puțin…