Ministerul Educației vine cu o serie de măsuri pentru a contracara creșterea incidentelor de violență în școli. Prin urmare, s-a elaborat un ansamblu de reguli și directive cu scopul de a gestiona mai eficient astfel de situații în cadrul mediului școlar.
Violența în școli constituie o problemă urgentă, iar personalul didactic trebuie să acorde o atenție deosebită mai multor aspecte atunci când observă astfel de incidente.
În acest context, dacă sunt martori la acte de violență, angajații școlii au obligația de a minimiza riscurile. Ei trebuie să apeleze numărul unic de urgență 112 și să restabilească sentimentul de siguranță fizică și emoțională al elevilor.
Reguli noi în lupta cu violenţa în școli
În situația în care se confruntă cu fapte de violență care pot fi considerate infracțiuni, directorul școlii are o responsabilitate legală de a informa imediat autoritățile de poliție.
De asemenea, în cazul incidentelor de violență gravă asupra minorilor, indiferent dacă acestea sunt comise de preșcolari, elevi sau personalul școlar, directorul școlii are obligația de a face o sesizare către 119 (DGASP) conform procedurilor legale.
„Personalul şcolii este obligat să comunice cu părinţii/reprezentanţii legali despre situaţia de violenţă/corelată în absenţa antepreşcolarului/preşcolarului/elevului, în prezenţa consilierului şi/sau mediatorului şcolar, într-un spaţiu care asigură confidenţialitatea celor implicaţi. Personalul şcolii stabileşte şi aplică măsuri de sprijin pentru victime şi autori, respectiv sancţiuni pentru autori”, potrivit Ministerului Educației.
În plus, atunci când se întâmplă incidente de violență în care elevii vizează personalul școlar și există suspiciuni de comitere a unei infracțiuni, directorul instituției de învățământ trebuie să ia măsuri. El are responsabilitatea de a notifica imediat autoritățile de poliție prin apelarea numărului de urgență 112. (sursa)