Victor Micula, fiul Viorel Micula, unul dintre proprietarii imperiului economic în domeniul băuturilor răcoritoare şi turismului, a fost lăsat în libertate de judecătorii bihoreni. Acesta este trimis în judecată pentru că a accesat ilegal baze de date ale Ministerului de Interne.

Tribunalul Bihor a dispus marţi respingerea propunerii de arestare preventivă a lui Victor Micula, decizia nefiind definitivă.

„S-a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă. Soluţia nu este definitivă, este atacabilă cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, a declarat judecătoarea Veronica Ioniţă, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor.

Victor Micula a fost pus sub urmărire penală de către Parchetul Bihor, alături de patru polițiști din Oradea. În noiembrie 2018 el a participat în mod ilegal la o acţiune a poliţiei, având uniformă MAI şi cagulă pe faţă.

Victor Micula avea acces la bazele de date MAI

Parchetul Tribunalului Bihor a început urmărirea penală împotriva lui Victor Micula și pentru acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și uzurpare de calități oficiale.

Odată cu el, au fost puşi sub acuzare şi patru agenți de poliție. (sursa)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.