Secretarul de stat în Ministerul de Interne Irina Alexe și-a publicat vineri declarația de avere și de interese. Potrivit documentelor, primește o pensie de serviciu de peste 14 mii lei, venitul ei anual din această sursă fiind de 170.832 lei. Reamintim că Irina Alexe, fostă polițistă, s-a pensionat în 2016, la vârsta de 42 de ani, pensia ei fiind de 13.000 de lei în acea perioadă.

HotNews.ro a atras atenția vineri dimineața că acesta încă nu-și publicase declarațiile de avere și de interese, deși a fost numită în funcție pe 25 februarie.

Potrivit Ministerului de Interne, Irina Alexe a trimis documentele pe 25 martie, încadrându-se în termenul de 30 de zile prevăzut de legea 176/2010, însă nu fusese încă publicată pe site, acest lucru putând fi făcut în alte 30 de zile. În cele din urmă, au fost publicate vineri, în urma articolului de pe HotNews.ro.

La pensia de serviciu se va adăuga și salariul de secretar de stat, circa 10.000 lei net, în condițiile în care legea privind interizicerea cumulului pensiei cu salariul nu este încă în vigoare. Legea a fost aprobată de Guvern, însă nu poate fi aplicată până nu trece de Parlament.

Irina Alexe a mai ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne în guvernarea Cioloș. Irina Alexe este membru PLUS și a fost propunerea USR-PLUS pentru funcția de secretar de stat la Ministerul de Interne. Pe de altă parte este considerată șiapropiată de Vasile Blaga.

USR PLUS se laudă cu propunerea lor, spunând că Alexe este membru PLUS şi are o “experienţă îndelungată juridică şi administrativă”, fiind ofiţer timp de 20 de ani în structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne, din care ultimii zece ani făcând parte din conducerea ministerului.

În februarie 2016 a fost numită secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului. În momentul numirii era secretar general adjunct in Ministerul Afacerilor Interne. În septembrie 2016 s-a întors la Ministerul de Interne, dar pe funcție de secretar de stat.

În 2019 a ajuns în conducerea PLUS. La doar 35 de ani, Irina Alexe a devenit cel mai tânăr chestor din Poliția Română, echivalentul funcției de general cu o stea, potrivit B1.

Ascensiunea ei în această funcție a fost pusă sub semnul întrebării în condițiile în care era vorba despre un grad profesional care se obține extrem de greu. Numirile sale pe funcții înalte au fost puse pe seama apropierii sale de Vasile Blaga. (sursa)

Articolul precedentDOCUMENT. Cu spitalul-COVID plin, Arafat detașează trei medici de ATI din Oradea la București! Cine a acceptat așa ceva?
Articolul următorAngajatorii pot reduce timpul de muncă al salariaților cu până la 80%. Legea a fost promulgată de Iohannis