Ministerul Transporturilor a anunţat că în această săptămână discută cu Comisia Europeană planul de restructurare al TAROM şi că de acolo ar trebui să plece cam 300 de angajaţi până la finalul acestui an.

Plecări sunt şi vor fi şi de la Complexul Energetic Oltenia. Este cel mai mare producător de energie pe cărbune din România şi are un plan de restructurare aprobat deja.

Planul mai prevede reducerea personalului, de la aproape 11.000 de salariaţi câţi mai sunt în prezent, la 4.600 la sfârșitul anului 2026. Două mii de angajaţi ar putea fi concediați până la finalul acestui an, potrivit planului.

La Romsilva, deja au fost puşi pe liber aproximativ 400 de angajaţi.

Probleme ar putea şi în mediul privat, se aşteaptă experţii.

Ministrul Economiei anunţă o criză prelungită a materiilor prime. Sunt deja probleme în construcţii unde parte dintre acestea nu se mai găsesc.

Producţia industrială a României, care este cel mai important indicator pentru mersul industriei, a crescut cu doar 0,5% în primele două luni din 2022. Cristian Pârvan, preşe­dintele Patronatului Investi­torilor Autohtoni: “Industria se confruntă cu multiple ameninţări: prima este preţul materiilor prime şi materialelor, energie electrică şi gaz. Industria foloseşte destul de mult aceste resurse energetice. La războiul cu Ucraina s-au adăugat creşteri masive de costuri la metale. De la 1.000 de euro la 2.000 de euro pe tonă.” (sursa)

Articolul precedentRafila s-a supărat: Sunt gata să-i cedez domnului Arafat poziţia de ministru al Sănătății
Articolul următorOrădenii sunt extrem de nemulțumiți de calitatea lucrărilor de pe strada Republicii