Teama societății de modul în care tehnologia dăunează capacității copiilor noștri de a se concentra și de a obține succesul în viață – așa cum este el definit de părinți, a ajuns la un nivel vecin cu panica și mulți dintre aceștia au recurs la măsuri extreme. O căutare rapidă pe YouTube dezvăluie mii de videoclipuri ale părinților care intră în camerele copiilor lor, deconectând calculatoarele sau console de jocuri și zdrobind dispozitivele electronice cumpărate tot de ei…

Dar iată – conform unui psiholog de la Universitatea Stanford citat de CNBC, ce nu înțeleg majoritatea părinților: tehnologia nu este problema, iar aplicarea regulilor stricte cu privire la utilizarea tehnologiei nu este soluția. Mai degrabă, cauzele principale ale neatenției copiilor sunt cele care trebuie abordate.

Copiii au nevoi psihologice

La fel cum corpul uman necesită macronutrienți ca să funcționeze corect, psihicul uman are propriile nevoi pentru a se dezvolta. Distracțiile satisfac astfel deficiențele care nu sunt acoperite în dezvoltarea psihică a copiilor. Așadar, atunci când copiilor nu li se oferă „nutrienții psihologici” de care au nevoie, este foarte probabil ca ei să exagereze în comportamente nesănătoase și să caute satisfacerea deficiențelor pe care le resimt – deseori în medii virtuale.

Dacă doriți să creșteți copii de succes – indiferent cu îl definiți ca părinți, aceștia sunt cei mai importanți trei nutrienți psihologici de care copiii au nevoie:

1. Autonomie

S-ar putea să pară o idee proastă, dar a oferi copilului libertatea de control asupra alegerilor sale poate fi de fapt un lucru bun!

Potrivit unui studiu realizat de doi profesori de psihologie, Marciela Correa-Chavez și Barbara Rogoff, copiii care au mai puțină expunere la educația formală arată „o atenție și o învățare mai susținute decât omologii lor din familiile cu implicare intensă în școlarizarea acestora”.

Într-un interviu acordat NPR, dr. Suzanne Gaskins – care a studiat fenomenul zeci de ani, a explicat că mulți părinți le oferă copiilor lor o cantitate extraordinară de libertate. „În loc să-l punem pe părinte să-i stabilească obiectivul – și apoi să ofere îndemnuri sau recompense copilului – copilul însuși își stabilește obiectivul”, a spus ea. „Atunci, părinții susțin acest obiectiv, cât pot ei de mult.”

Cea mai mare parte a școlarizării formale din țările industrializate, pe de altă parte, este antiteza unui loc în care copiii au autonomia de a lua propriile alegeri. În studiul ei, Rogoff notează: „S-ar putea ca [unii copii] să renunțe la controlul atenției lor atunci când ea este întotdeauna gestionată de un adult!”

Ce pot face părinții: în loc să fii cel care să aplice reguli stricte cu privire la lucruri precum utilizarea tehnologiei, ajută-ți copiii să-și creeze propriile limite. Scopul este de a-i determina să înțeleagă de ce timpul lor în fața unui ecran trebuie limitat. Cu cât iei mai multe decizii cu ei, decât pentru ei, cu atât pot fi dispuși să îți asculte îndrumările.

2. Competență

Gândește-te la ceva la care te pricepi, cum ar fi să gătești o masă delicioasă sau să faci o parcare paralelă într-un spațiu îngust. Competența te face să te simți bine, nu?

Din păcate, bucuria progresului (în competență) este un sentiment în scădere în rândul copiilor astăzi. De prea multe ori, copiii primesc mesajul că nu sunt competenți în ceea ce fac. Testele standardizate, de exemplu, sunt o contribuție majoră la această problemă, deoarece nu țin cont de faptul că diferiți copii au rate de dezvoltare diferite.

Dacă un copil nu performează la școală și nu primește sprijinul individualizat necesar, poate începe să creadă că atingerea unui nivel corect de competență – indiferent de domeniu (!) este imposibilă. Așa că ei pur și simplu nu mai încearcă. În absența competenței în clasă, copiii apelează la soluții potențial nesănătoase pentru a experimenta senzația de creștere și dezvoltare. Pentru a-și acoperi o deficiență resimțită de ei dar nesuplinită de nimic!

Companiile care fac jocuri, aplicații și alte potențiale distrageri ale atenției sunt, desigur, fericite să completeze acest gol, prin vânzarea de soluții gata pentru „nutrienții psihologici” care le lipsesc copiilor.

Ce pot face părinții: puteți să o lăsați mai moale cu activitățile academice sau atletice, cu orele particulare, cursurile de pian, de dans, tenis, karate și Chineză de la trei ani (!), precum și cu presiunile și așteptările din jurul lor. Încercați o discuție cu copilul despre ce îi place să facă și încurajați-l să o facă în moduri în care poate atinge un nivel de competență care să îi dea satisfacție.

3. Relaționare

La fel ca adulții, copiii vor să se simtă importanți pentru ceilalți – și invers. Ocazia de a satisface această nevoie (și de a dezvolta abilități sociale în același timp) se concentrează în jurul oportunităților de a juca cu alții.

În lumea de astăzi, însă, natura jocului se schimbă rapid. În timp ce generațiile anterioare aveau voie să se joace după școală și să formeze legături sociale strânse, mulți copii sunt crescuți astăzi de părinți care restricționează jocul în aer liber, din cauza „prădătorilor de copii, traficului rutier și a bătăilor.”

Timpul de joacă liber al copiilor a scăzut continuu de mai bine de 50 de ani și i-a împiedicat să se transforme în adulți încrezători, dependenți. Din păcate, această spirală descendentă lasă mulți copii fără altă opțiune decât să rămână în interior, să participe la programe structurate de părinți, sau să se bazeze pe tehnologie pentru a se conecta cu alții.

Ce pot face părinții: acordați-le copiilor mai mult timp liber pentru a avea interacțiuni în persoană cu alții de aceeași vârstă. Acest lucru îi va ajuta să găsească conexiunile pe care altfel le vor căuta online sau prin intermediul social media.

(preluare, traducere și adaptare din CNBC – Bihor News)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.