La aproape trei luni ce când a început noul an şcolar, elevii vor fi, în sfârşit, testaţi. Procedura nu e însă obligatorie, iar şcolile au pasat responsabilitatea părinților. Pe internet au apărut deja anunțuri de vânzare a kiturilor cu teste cu salivă.
Majoritatea școlilor au optat ca testarea să fie făcută acasă, de părinți, de două ori pe săptămână.
În ceea ce privește comunicarea rezultatelor, nu este o decizie unitară, fiecare școala decide cum să facă. Astfel, unele școli vor să afle rezultatul doar dacă este pozitiv, altele au cerut toate rezultatele, iar altele au solicitat părinților să treacă și data pe testul respectiv, pentru a se asigura că rezultatul nu va fi trimis de două ori.
“Eugen Ilea, președinte pentru București al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, a declarat la Digi24 că, în opinia lui procedura nu va avea rezultatul scontat.
Autoritățile nu au gândit această activitate de testare în unitățile școlare cum o fac celelalte state.
Nemulțumirea noastră este dată de faptul că în familie nu ajunge pachetul nedesigilat, astfel că aceste teste ar putea fi compromise atunci când sunt manipulate de mai multe mâini.
Plus că avem aceste teste doar pentru săptămâna aceasta”, a spus el.
Folosirea testelor pentru salivă la școală are încă multe necunoscute, atât pentru părinți, cât și pentru elevi.
Cine semnează pentru primirea testelor?
Nu există o procedură stabilită. Elevii de liceu primesc testele de la profesori, în cazul copiilor de gimnaziu testele le sunt înmânate părinților.
Unora li s-a cerut să semneze pentru ele, însă sunt și situații în care testele le-au fost puse elevilor mici în ghiozdan pentru a fi duse acasă.
Cine verifică dacă testele sunt făcute corect?
Una dintre cele mai mari îngrijorări este cine va verifica dacă testele sunt sau nu bine făcute?
În unele școli testarea se va face în clasă, dar cele mai multe școli au decis ca elevii să se testeze acasă, astfel că adultul care supraveghează procedura trebuie să se asigure că testul este folosit corect.
Testarea se bazează pe buna-credință a părinților. Dar cine garantează că un părinte trimite rezultatul corect al testului? La această întrebare autoritățile spun că fac apel la responsabilitatea părinților, să se asigure că elevii se testează de două ori pe săptămână și să comunice rezultatul întocmai. (sursa)