Liderii UE l-au condamnat dur joi pe premierul ungar, Viktor Orban, pentru legea sa împotriva promovării homosexualităţii în rândul minorilor, considerată homofobă, relatează AFP, conform Agerpres.
Controversata legislaţie ungară a stârnit o dezbatere neobişnuit de aprinsă la summitul celor 27 de ţări de la Bruxelles, potrivit participanţilor.
″Nu a fost o discuţie diplomatică, a fost mai degrabă o confruntare”, a comentat premierul belgian Alexander De Croo, calificând acest moment drept “istoric”.
Legea a determinat 17 state membre, printre care Franţa, Germania, Olanda, Italia şi Belgia, să le scrie liderilor UE Charles Michel şi Ursula von der Leyen şi secretarului general al ONU Antonio Guterres (invitat la summit) despre necesitatea de a susţine valorile europene.
De Croo a subliniat că ″aproape toţi″ participanţii l-au criticat pe liderul suveranist, care nu a putut conta decât pe sprijinul omologului său polonez şi ‘puţin’ pe al celui sloven.
″Discuţia a fost animată şi foarte, foarte sinceră’, a declarat cancelarul german, Angela Merkel. ″Am fost cu toţii foarte clari în ceea ce priveşte valorile fundamentale care sunt importante pentru noi″.
Premierul olandez, Mark Rutte, a fost foarte ofensiv, spunând că Ungaria, cu legea sa, nu mai are “nimic de făcut în Uniunea Europeană”. El i-a spus lui Viktor Orban că, dacă nu-i plac valorile UE, ar trebui să activeze articolul 50 din tratat “care a fost creat în acest scop” şi să părăsească Uniunea – aşa cum au făcut britanicii, potrivit unei surse europene.
Potrivit acestei surse, premierul luxemburghez, Xavier Bettel, a declarat că s-a depăşit o “linie roşie”, iar suedezul Stefan Lofven a avertizat că concetăţenii săi nu doresc să “trimită bani către o ţară” care acţionează în acest fel, deşi fondurile europene reprezintă o importantă mană cerească pentru Ungaria.
Legea prevede că “pornografia şi conţinutul care prezintă sexualitatea sau promovează devierea identităţii de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile persoanelor sub 18 ani”.
Această lege ″nu mi se pare că este conformă cu valorile noastre″, a apreciat preşedintele francez, Emmanuel Macron, sperând să poată să-l convingă pe liderul ungar de o ″schimbare a acestui text″.
″Legea nu se referă la homosexuali, (ci) la modul în care părinţii vor să îşi educe copiii în materie de sex”, s-a apărat Orban, acuzându-i pe omologii săi europeni că nu au citit-o.
„Ungaria nu doreşte să părăsească UE. Dimpotrivă, vrem să o salvăm de ipocriţi”, a scris pe Twitter ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga.
Textul controversat i-a adus Budapestei o scrisoare de mustrare din partea Comisiei, care i-a dat termen până la 30 iunie pentru a răspunde. Executivul UE are competenţa de a iniţia proceduri pentru încălcări ale legislaţiei UE care ar putea duce la sesizarea Curţii de Justiţie a UE şi la aplicarea de sancţiuni. (sursa)