Paradisuri fiscale în UE și ridicări din umeri. Poate vi se par niște probleme îndepărtate, poate vă spuneți că astea-s subiecte de fițe, ce ne interesează pe noi?
Ne interesează în cel mai înalt grad, avem bogați în România care își ascund banii, avem o întreagă flotă de multinaționale care optimizează la greu, adică furt din banii care ar fi trebuit să rămână aici prin diverse mecanisme la limita legii sau dincolo de ea. Deci, lucrurile nu stau ca-n poeziile cu „străinii ne-au furat țara”, ci, mai precis, românii sau străinii care fac bani aici nu participă decât în foarte mică măsură la bunăstarea comună.
Un nou scandal, „OpenLux”, demarat de presa vestică (Le Monde și alte instituții de presă) acum câteva zile, arată un buboi al evaziunii cât casa numit scurt: Luxemburg.
Știam de problema Luxemburg, așa cum se știu de mult timp problemele cu Olanda sau Irlanda, Malta sau Cipru, modalități din ce în ce mai sofisticate, dar și mai pline de tupeu, de a extrage bani prin facilitarea unei evaziuni imense pentru multinaționale în dauna țărilor în care acestea își fac profitul. După un scandal de acum 5-6 ani, ni s-a vândut ideea că UE s-a pus pe luptă cu paradisurile fiscale.
Politica Luxemburgului de a adăposti multinaționale, tot felul de penali și infractori globali cu averile lor a continuat, este cunoscută și tolerată. Mă pufnește râsul de câte ori îmi amintesc că Jean-Claude Junker era premierul Luxemburgului pe vremea acestui furt masiv, iar apoi a fost șeful Comisiei Europene.
Nu există rânjet mai ostentativ decât acest fapt istoric, ca un astfel de șef peste un paradis evazionist să fie adus să conducă UE.
Așa cum mă pufnește râsul când îmi aduc aminte de lecțiile de moralitate date țărilor din Est, corupte și conservatoare, de un Mark Rutte, premier olandez, tot o țară care apare cu indici problematici în toate analizele ce urmăresc furtul de bani de sub nasul cetățenilor europeni. Inclusiv români, polonezi, unguri și alți corupți necivilizați. Poate am fi mai puțin corupți dacă nu ni s-ar fura din start atâția bani din bugetele naționale.
Care e mecanismul? Și dacă Olanda sau Luxemburg pretinde că își tot îmbunătățește transparența, astfel de țări sunt liantul între paradisuri fiscale nesimțite și afacerile din UE. Cayman sau Bermude n-ar fi posibile fără Olanda sau Luxemburg, țări care atrag investiții-fantomă, de fapt, afaceri doar pe hârtie, bune pentru evitarea taxelor. Vezi Oxfam, pentru amănunte.
E ușor de înțeles de ce astfel de țări nu plătesc cu nimic pentru aceste practici, sunt țări fondatoare, puternice etc.
Dar permiteți-mi gluma asta de golan estic: dați-le afară din UE, dați Luxemburgul afară! Dacă poți spune că România sau altă țară din Est trebuie eliminată din UE pentru corupție, atunci pot și eu spune că o politică nesimțită ca a Luxemburgului, care în continuare neagă evidențe cât casa, trebuie sancționată dramatic.
Tot pentru corupție trebuie taxați, o corupție pe lângă care corupția estică e mai mult un pudel isteric. Și dacă iubiți prea mult multinaționalele și vreți să le salvați, să spunem că tot prin Luxemburg și-au făcut portofoliile imobiliare de lux prin Franța, Italia, Germania și tot soiul de mafioți, lideri controversați, afaceriștii cei mai controversați etc. Salvați-i și pe ăștia!
Să mai spunem că după scandalul LuxLeaks, cu doi insideri care au dat date din interiorul PwC cu dovezi clare de mutare a profiturilor, am avut doar doi vinovați? Adică chiar cei doi furnizori de date, arestați și închiși? Nicio multinațională n-a fost deranjată. Asta nu e corupție. Ăsta e stat de drept adevărat.
Citeşte întreaga ştire: Unde își ascund bogații banii, iar Uniunea Europeană se face că nu îi vede și nu face nimic
autor: Costi Rogozanu
