Într-un comentariu publicat în Libertatea, jurnalistul Patrick André de Hillerin taxează autoritățile pentru datele contradictorii de marți pe tema ratei de infectare în București. Nu e un incident izolat, atrage atenția PAH: de 31 de ani, administrația nu reușește să ofere informații exacte populației, iar acest fapt favorizează evaziunea fiscală, înșelătoriile din sistemul medical, jongleriile electorale, falsificarea raportărilor bugetare.

De la începutul pandemiei de SARS-CoV-2 la nivel mondial, România, prin reprezentanții săi aleși sau numiți, a avut un comportament ezitant, bâlbâit, un soi de “merg pe gard, de drum mă țin”. Virusul care a înspăimântat o omenire întreagă a intervenit brutal, fără menajamente, în proiectele politice ale președintelui Iohannis. Rareș Bogdan, care se lăuda că totul este gândit ca la șah, cu mai multe mișcări înainte, a constatat, uimit, că o formă de viață microscopică poate da peste cap marele plan de acaparare a puterii totale până la începutul vacanței de vară.

Dar inconsecvența și incompetența în luarea și aplicarea măsurilor, comunicarea mai mult decât defectuoasă și toată brambureala care au dus, până acum, la 5.535 de decese nu pot fi puse doar în cârca beției de putere, a goanei după victorie la anticipate și la locale. Este mult, mult mai mult de atât.

Desigur, undeva, deasupra incoerenței decizionale, stau sondajele de opinie și dorința încă prezentă de a aduce cât mai multe voturi partidului prezidențial. Din cauza sondajelor nu s-au luat la timp măsuri dure, din cauza sondajelor s-a produs o relaxare prematură, din cauza fricii de scădere în sondaje, lucrurile au fost prezentate mereu mult mai roz și relaxate decât sunt în realitate.

Și, totuși, am ajuns în situația în care avem constant peste 3.000 de infectări noi în fiecare zi. De 100 de ori mai mult decât atunci când s-a decretat starea de urgență. Și avem de 5.535 de ori mai multe decese decât aveam pe 21 martie, ziua în care s-a înregistrat primul deces cauzat de COVID-19 în România.

Și mai avem, ni s-a demonstrat marți, un stat complet năucit de realitate, un stat confuz, care funcționează ineficient.

Ceea ce s-a întâmplat marți, când instituții guvernamentale au comunicat date complet diferite ale ratei infectării în București, este nu doar inacceptabil, ci și din cale-afară de îngrijorător.

În acest moment, de exemplu, având un Grup de Comunicare Strategică, toate informațiile legate de infectările cu SARS-CoV-2 ar fi trebuit să vină de acolo. Dar nu vin și, pe de o parte, asta e bine. Pentru că aflăm că, de fapt, informațiile furnizate de guvern nu sunt sigure și poate nu sunt nici oneste. Și ne punem întrebări, căutăm răspunsurile cât mai apropiate de adevăr. Deocamdată primim doar răspunsuri evazive și încurcate, dar asta nu poate dura la infinit.

Problema cea mai mare este alta, și ne lovim de ea din ce în ce mai des, astfel încât rezolvarea ei ar trebui să fie prioritară pentru orice guvern.

Nu există nici măcar un sistem centralizat la nivel național care să aibă o evidență la secundă a populației țării. Asta, în condițiile în care un sistem informatic banal pentru secolul ăsta ne-ar putea spune în fiecare clipă, în timp real, câți cetățeni români sunt în țară, căci ar contabiliza nu doar nașterile și decesele, ci și ieșirile și intrările pe teritoriul României.

Dar nu avem așa ceva, pur și simplu nu avem. Și ne bâlbâim nu pentru că n-am putea avea, ci pentru că e convenabil să nu avem informațiile exacte absolut necesare funcționării unui stat contemporan. Lipsa datelor certe favorizează evaziunea fiscală, înșelătoriile din sistemul medical, jongleriile electorale, falsificarea raportărilor bugetare. Faptul că statul pare năuc este, de fapt, o iluzie.

Nu există nici măcar un sistem centralizat la nivel național care să aibă o evidență la secundă a populației țării. Asta, în condițiile în care un sistem informatic banal pentru secolul ăsta ne-ar putea spune în fiecare clipă, în timp real, câți cetățeni români sunt în țară, căci ar contabiliza nu doar nașterile și decesele, ci și ieșirile și intrările pe teritoriul României. Dar nu avem așa ceva, pur și simplu nu avem. Și ne bâlbâim nu pentru că n-am putea avea, ci pentru că e convenabil să nu avem informațiile exacte absolut necesare funcționării unui stat contemporan. Lipsa datelor certe favorizează evaziunea fiscală, înșelătoriile din sistemul medical, jongleriile electorale, falsificarea raportărilor bugetare. Faptul că statul pare năuc este, de fapt, o iluzie.


Citeşte întreaga ştire: Un stat năuc, o țară resemnată | România, după șapte luni de pandemie și bâlbe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.