Update 12.30: Bărbatul care a intrat în Parlament este un cetățean irlandez care venise de la o petrecere și a crezut că Palatul Parlamentului e hotelul în care era cazat, potrivit surselor G4Media.
Articol inițial: Un bărbat a intrat duminică noapte în sediul Parlamentului după ce a sărit gardul și a spart un geam, au declarat pentru G4Media surse judiciare. Poliția Română a confirmat incidentul printr-un comunicat.
Bărbatul, care ar fi consumat alcool, a fost prins de jandarmi și apoi preluat de polițiștii Secției 17 din București, potrivit surselor citate. El este cercetat pentru distrugere și violarea sediului profesional.
Comunicatul Poliției:
În dimineața de 27.12.2021, în jurul orei 04.00, jandarmii ce asigură paza interioară a Palatului Parlamentului au sesizat Secția 17 Poliție, cu privire la faptul că au depistat, în interior, un cetățean, aflat în stare de ebrietate.
Din primele verificări s-a stabilit că acesta ar fi pătruns în curte prin escaladarea gardului, iar, ulterior, ar fi spart un geam și ar fi pătruns în clădire.
Bărbatul a fost condus la Secția 17 Poliție. Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul. (sursa)