Miniştrii de Externe din țările membre ale Uniunii Europene au ajuns miercuri, în urma unei reuniuni informale de două zile care a avut loc la Praga, la un consens politic pentru suspendarea completă a acordului de facilitare a eliberării vizelor dintre UE şi Rusia, informează CNN și Reuters.
Șeful politicii externe a blocului comunitar, Josep Borrell, a declarat într-o conferință de presă care a urmat reuniunii că această decizie „va reduce semnificativ numărul de noi vize emise de statele membre ale UE”, având în vedere că procesul va deveni mai dificil și va dura mai mult.
Acordul va trebui să fie aprobat de toate statele membre, la nivelul Consiliului European.
Ungaria, alături de mai multe state membre UE, se opun interzicerii accesului cetățenilor ruși în Uniunea Europeană, dar blocul comunitar va suspenda acordul bilateral prin care oferă tratament preferențial pentru ruși atunci când solicită viză, a afirmat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, în marja reuniunii UE de la Praga, relatează Reuters. „Nu va exista o interdicție generală privind vizele cetățenilor ruși”, a spus oficialul maghiar. „Mai multe state membre și-au arătat opoziția împotriva acestui lucru, inclusiv eu”.
Statele nordice și estice, inclusiv România, sprijină interzicerea turiștilor ruși în Uniunea Europeană, cerută inițial de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar state precum Germania și Franța au anunțat că nu susțin măsura pe care o descriu drept contraproductivă.
Moscova a avertizat Uniunea Europeană cu privire la consecințele pe care le-ar putea avea faptul că blocul comunitar a decis să suspende complet acordul dintre UE și Rusia privind facilitarea emiterii vizelor.
„Încălcarea, eludarea sau retragerea de către UE din acordul cu Rusia, de facilitare a eliberării vizelor, nu va rămâne fără consecințe. Vom decide singuri dacă măsurile vor fi simetrice, asimetrice sau ceva la care UE nu se așteaptă”, a declarat, pentru agenția rusă de stat RIA Novosti, ministrul adjunct de externe rus, Alexander Grușko. „Dacă Bruxellesul decide să se împuște din nou în picior, atunci este alegerea lor”, a mai afirmat Grușko.
Citeşte întreaga ştire: UE nu blochează accesul turiștilor ruși, dar suspendă acordul care le ușurează obținerea vizei