Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond a declarat luni, despre faptul că PNL vrea să ia Ministerul Mediului deţinut în prezent de Tanczos Barna, la rotaţia premierilor de la sfârşitul lunii, că a aflat astăzi oficial, până acum a fost pe surse, transmite News.ro. Nu suntem de acord, a precizat deputatul, el arătând că iau în calcul şi varianta ieşirii de la guvernare.

Întrebat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, cum comentează faptul că PNL vrea Ministerul Mediului la rotativa guvernamentală, el a afirmat că au aflat astăzi (n.r. – 8 mai) oficial acest lucru.

”Am aflat astăzi oficial, până acum a fost pe surse. Nu suntem de acord, nu cred că există argumente pertinente care să justifice ca rolul UDMR în guvernare să scadă. Cred că la toate ministerele pe care le-am condus, UDMR şi-a făcut treaba bine”, a spus Csoma Botonad.

El a precizat că, dacă avem o abordare pur matematică, atunci trebuie să ne raportăm la momentul 2021. ”Dacă în 2021 valoarea noastră guvernamentată a fost x plus 1, când USR a ieşit de la fuvernatre, nu cred că acum am valora X minus 1. (..) Nu cred că există argumente pertinente care să justifice ca noi să avem mai puţine ministere şi celealte partide să aibă aceeaşi pondere”, a arătat Botond.

Întrebat ce va face Uniunea în scenariul acesta, Csoma Botond a spus: ”Va fi o decizie statutară, dar (..) sunt foarte multe voci care spun că nu ar trebui să ne cramponăm să stăm la guvernare pentru că atunci, în percepţia publică am apărea că vrem să rămânem la ciolan. Pentru că nu se face o evaluare profesională, în acest caz, ci o evaluare de ordin politic şi cu aceasta nu putem să fie de acord şi există foarte multe voci în organizaţia pe care o reprezint care spun că, în atare condiţii, nu ar trebui să stăm. Luăm în calcul şi varianta ieşirii de la guvernare. Eu vă spun care sunt părerile din partid. Nu e o decizie”, a spus reprezentantul UDMR. (sursa)

Articolul precedentZiua Independentei României, sărbatorită pe 9 mai. Ce s-a întâmplat în această zi, în 1877
Articolul următorOPINII. Pentru unii, capitalism înseamnă, de fapt, ca statul român să le dea, fără a aștepta nimic în schimb