Conform propagandei oficiale, plătită din banii orădenilor, aceștia află mereu că locuiesc în cel mai bun oraș posibil, asta chiar dacă sunt plătiți sub locuitorii din Botoșani, chiar dacă orașul e blocat, murdar, sufocat.
Nu există vedetă mai mică sau mai mare, plătită și ea probabil din bani publici, care să nu ne spună, duios, cum s-ar muta aici. Doar că nimeni nu o face!
Conform statisticilor oficiale, până și orădenii fug de Oradea, cei care pot, prin satele din jur.
Mai mult, tot conform datelor oficiale, media de ședere a turiștilor în micul nostru târgușor este de 1,6 zile. Atât.
Ei bine, azi am aflat, de la o cititoare BihorNews.ro și ce gândesc turiștii de 1,6 zile, cei veniți să ne vadă după ani de zile de propagandă, cei neplătiți din bani publici pentru a face reclamă dragilor noștri baroni locali peneliști, care ne conduc de 15 ani.
Aflată pe o terasă din centrul orașului, aceasta a memorat următoarele idei, discutate de un grup de turiști de la o masă vecină:
- dacă aș sta aici în permanență, m-as spânzura!
- au urâțit strada Republicii, care avea ștaif…
- au omorât zona centrală.
- sub Pasaj, doar copii sălbatici.
- prin oraș, la volan, fețe posomorâte sau agresive.
- noii îmbogățiți preferă să-și cheme prietenii pe deal, la o bere și un grătar, decât să iasă în oraș. Atât sunt de rafinați…
- turiști străini sunt la Brașov sau Sibiu, nu aici.
- afară e vopsit gardul, înăuntru…
Mai departe, fiecare judecă și vede, până la urmă, ce vrea să vadă. Turiștii auziți de cititoarea noastră asta au văzut și așa ne-au văzut.
Dar nu vă îngrijorați! Oradea arată bine!
La fel cum așa arată, după cincisprezece ani de administrație penelistă,
și dealul Ciuperca plătit de mai multe ori de orădeni
și parcarea subterană inundată
și aerul toxic respirat de orădeni
și magistralele de încălzire abia plătite și crăpate
și parcarea etajată în care abia încapi
și străzile inundate după orice ploaie mai zdravănă
și zeci de mii de arbori mutilați sau uciși
și Piața Unirii deteriorată și ținută în beznă
și locurile de parcare desființate, ca să ne oblige să plătim la privați
și licitațiile făcute cu cântec
și salariile mai mici decât la Botoșani
și premiile cumpărate pe banii orădenilor
și milioanele de euro de dat înapoi la UE, tot din banii orădenilor, pentru lucrări ratate.
Noi credem însă că propaganda oficială face bine.
Cu cât mai mulți turiști de 1,6 zile ne vor vizita, cu atât mai mulți oameni se vor întoarce pe la casele lor mulțumiți că nu locuiesc în cel mai bun oraș posibil și vor spune mai departe, măcar la o cafea sau între prieteni, adevărul.