În societăţile democratice din Europa și din lume, suveranitatea aparţine poporului, iar acesta şi-o exercită prin reprezentanţii săi aleşi, scrie printreranduri.net.
În viața reală, acest principiu se traduce inclusiv prin faptul că poporul, prin reprezentanţii săi, trebuie să exercite un control eficient asupra sectorului de securitate: Poliție, Armată, Servicii Secrete. De ce?
Pentru că acestea deţin un potenţial de putere care, în anumite situaţii, ar putea pune în discuţie însuși caracterul democratic al statelor. Mai mult, având în vedere imperativul păstrării caracterului democratic al statelor, după cum se exprimă Robert A. Dahl, „problema fundamentală şi cea mai persistentă în politică este aceea de a evita conducerea autocrată”.
Armata, Poliția, Securitatea, prin natura lor, sunt instituţii de forţă capabile să submineze caracterul democratic al statului. Așadar, este perfect legitimă preocuparea societăţilor moderne de a institui anumite limitări și mecanisme de control ale puterii lor, care să garanteze faptul că puterea în stat este deţinută, în continuare, de popor şi exercitată de reprezentanţii aleşi ai acestuia. Deci, politicienii controlează Armata, Poliția și Serviciile! Și nu invers!
Ce vedem astăzi în România? Sub pretextul situației „complicate” în care aflăm, se încearcă impunerea unei conduceri militarizate. Adică exact ceea ce ar trebui să evităm! Autocrația camulfalată în democrație militarizată nu poate fi o soluție la actuala criză sanitară și nu trebuie acceptată sub nicio formă această idee.
Președintele a renunțat la rolul de mediator și se implică direct și fără perdea în viața politică. Mai mult, el numește prim-ministru un fost ofițer de Armată trecut în rezervă forțat de conjunctură (altfel nu putea fi ministru al apărării).
Un militar în fruntea Guvernului (chiar și unul în rezervă) nu este însă o soluție salvatoare. Cel puțin nu în România secolului XXI! Premieri generali s-au mai întâmplat să fie recent prin America de Sud și în Africa. Dar nu cred că vrem să ne raportăm la valorile democratice ale unor astfel de țări…
Impunerea lui Nicolae Ciucă în fruntea Guvernului PNL (deocamdată intermiar, dar cu mari șanse pentru un mandat mai lung) de către Iohannis este nimic altceva decât manifestarea voinței arbitrare a acestuia și o nouă palmă dată democrației de către un președinte cu puternice apucături autoritare.
Militarii nu au ce căuta în politică! Punct. O fi fost Nicolae Ciucă un militar de excepție (deși sunt voci care spun despre el că nu ar fi altceva decât politruc folosit de americani pentru a a ne vârâ pe gât niște fiare vechi sub numele de armament), dar, cu tot respectul pentru cariera sa militară, el nu poate fi conducătorul unui guvern civil. Cel puțin nu într-o democrație din UE, chiar și așa nefuncțională, cum e cea din România. Și nu într-o țară normală. Desigur, nu ne referim la România „normală” a lui Iohannis.
În mod normal, Ciucă nu trebuia să ajungă nici măcar ministru al apărării. Cum a fost oare asigurat controlul civil asupra structurilor militare în ultimul an? Cum credeți că i-a supravegheat Ciucă pe foștii lui colegi de arme? Exact! Nicicum.
Exact pentru asta Ciucă nu poate fi prim-ministru! Pentru că viața într-o democrație nu se conduce după reguli cazone.
Pentru că un guvern nu se conduce ca o Armată. La Guvern, ordinul se mai și discută, nu doar se dă și se execută! Primul ministru nu primește ordine de la nimeni, nici măcar de la președinte, nici măcar de la ambasadorul SUA. Primul ministru nu dă ordine. El discută, se consultă, negociază. Cuvântul său poate fi contestat, poate fi pus la îndoială. Și trebuie pus la îndoială pentru că nu este deținătorul adevărului absolut.
Pentru că Guvernul nu este o garnizoană și nici nu trebuie să devină.
Pentru a nu transforma statul de drept într-un stat în poziţia „drepţi”. De-aia!
PS. Este interesatantă dezvăluirea lui Ion Cristoiu despre cum vedea Iohannis în 2014 instituția Armatei în cartea sa ”Pas cu Pas”: „Armata? O pierdere de vreme! În armată începi să coși singur un nasture, să-ți coși o cămașă. Sunt singurele lucruri pe care le-am învățat în cazarmă.”
Mă întreb, între timp oare ce s-a schimbat? Sau de ce s-a schimbat Iohannis? (printreranduri.net)
