Este a treia zi de negocieri dificile privind planul de relansare a economiei Uniunii Europene după șocul provocat de pandemia de coronavirus, în valoare de 750 de miliarde de euro. Șefii de stat și de guvern se vor reuni din nou pentru deblocarea situației.
ACTUALIZARE Cancelarul german Angela Merkel a estimat că este “posibil” ca cei 27, reuniţi de vineri la Bruxelles, să nu ajungă nici duminică la un acord asupra planului de relansare post-coronavirus, asupra căruia se menţin divergenţe profunde, informează AFP şi dpa.
“Există multă bunăvoinţă (…), însă este de asemenea posibil ca astăzi (duminică) să nu se ajungă la niciun rezultat”, a declarat Angela Merkel la sosirea la summit pentru o nouă zi de negocieri pe care ea a calificat-o drept “decisivă”.
“Nu pot spune nici acum dacă va fi găsită o soluţie”, a insistat ea.
Cea mai mare problemă o reprezintă valoarea fondurilor neremabursabile – 500 de miliarde de euro a fost propunerea inițială a Comisiei Europene, apoi suma a tot fost modificată. Suedia ar fi avansat chiar o sumă sensibil mai mică – 150 de miliarde de euro.
Treptat, valoarea ajutorului economic a fost eclipsată de cererea Olandei, sprijinită și de alte țări, privind legarea banilor de respectarea statului de drept și de reforme structurale. S-a conturat astfel și o poziție adversă, reprezentată de Ungaria și sprijinită de Polonia, iar negocierile au intrat din nou în impas.
Duminică, președintele Consiliului European va prezenta o nouă variantă, după ce a stat azi-noapte târziu la negocieri cu președintele Franței, cancelarul Germaniei și țările reticente. (sursa)