Programul „Nouă casă”, anunțat cu aplomb de guvern pentru a înlocui „Prima casă”, nu mai pare așa de ofertant. Pentru achiziția unei locuințe prin noul program este nevoie de un avans de cel puțin 15 la sută, a declarat la Digi24 ministrul finanțelor, Florin Cîțu. Practic, acest avans este similar cu cele cerute de majoritatea băncilor pentru creditele ipotecare clasice.

Florin Cîțu a dat de înțeles că nu mulți tineri își vor permite noul avans, având în vedere că suma maximă pe care o pot obține este de 140 de mii de euro. Tocmai de aceea, ministrul de finanțe este sceptic că prețurile vor crește pe piața imobiliară. El a explicat că plafonul crește tocmai pentru a veni în întâmpinarea unei situații deja prezente pe piața imobiliară. 

În plus, se păstrează condiția ca locuința achiziționată să fie prima casă, iar durata noului program ar putea fi una foarte scurtă, „de criză”, posibil doar până la sfârșitul anului, a dat de înțeles ministrul Florin Cîțu. 

Cei care vor lua totuși un credit prin „Nouă casă” rămân doar cu birocrația în plus aferentă unui program guvernamental, în condițiile în care celelalte costuri și comisioane sunt mai mici în cazul creditelor standard. (sursa)

Articolul precedentSummit UE prelungit. Liderii UE se întâlnesc din nou astăzi. Merkel: E posibil să nu se ajungă la niciun rezultat
Articolul următorOMS a făcut anunțul. Record de cazuri de contaminare cu noul coronavirus în întreaga lume