Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) desfășoară în această perioadă sesiunea de primire a proiectelor pentru submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole. Aceasta este împărțită în opt componente distincte, pentru fiecare sector, însă până la această oră doar două dintre aceste componente au beneficiat de proiecte depuse în număr mare.

Cu toate că pragurile de calitate lunare au scăzut, iar destul de mulți fermieri s-ar putea încadra în punctaje, volumul de depuneri pe mai multe componente ale submăsurii 4.1 este extrem de mic, astfel că mai sunt sute de milioane de euro disponibili.

”Avem în derulare o sumedenie de submăsuri, multe dintre ele au ajuns la pragul de 150% depunere, deci s-au închis, fonduri epuizate. Dar avem și măsuri pe care nu s-au depus proiecte. Din acest punct de vedere, cel mai mare semnal de alarmă vrem să-l tragem asupra submăsurii 4.1.6 – Investiții în producția zootehnică pe național. Aici s-au depus foarte puține proiecte. Nu cred că pragurile de calitate sunt problema, pentru că acestea au scăzut. Se pare că nu există un interes în zona rurală pentru aceste fonduri”, a precizat consultantul Valentin Ene în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”.

Întrebată de realizatorul Ovidiu Ghinea care ar putea fi motivul pentru care fermierii nu accesează aceste măsuri, consultantul Gabriela Fekete a explicat că acesta ar putea fi legat de interdicția fermierilor de a construi pe terenuri extravilane fără Plan Urbanistic Zonal (PUZ).

”Cred că mai este încă un motiv: construcțiile pe terenuri extravilane. Foarte multe ferme nu sunt pregătite pentru a putea construi, nu au PUZ-uri pentru a realiza o construcție pe extravilan. După mine, acesta ar putea fi un impediment”, a precizat Gabriela Fekete.

Astfel, legislația actuală din România le pune, practic, bețe în roate fermierilor care vor să își dezvolte fermele cu ajutorul fondurilor europene. Un proiect privind modificarea Legii 50/1991, care vrea să corecteze această situație, a trecut în plenul Camerei Deputaților în data de 16 noiembrie, însă nu a intrat în vigoare până la această dată. Astfel, dacă acest lucru nu se va întâmpla în următoarele zile, sute de milioane de euro din sesiunile actuale deschise de AFIR ar putea rămâne neaccesate de fermieri.

”Actualul ministru al agriculturii a inițiat un proiect de lege prin care vrea să autorizeze construirea acestor magazii și grajduri, clădiri cu destinație agricolă, fără PUZ în zonele extravilane. Dar încă nu s-a materializat. Din păcate nu va mai fi timp fizic să putem prinde această perioadă de depunere. Până în 7 ianuarie cel târziu ar trebui să se materializeze, să se publice în Monitorul Oficial și să se modifice și Ghidul solicitantului. Este greu de crezut că se va realiza în această sesiune”, a mai subliniat consultantul Valentin Ene pentru AGRO TV.

În acest moment, potrivit datelor oficiale de pe site-ul AFIR, pe submăsura 4.1 mai pot fi depuse proiecte de peste 560 de milioane de euro până la atingerea plafoanelor financiare.

Ionuț Fîntînă / agro-tv.ro

Articolul precedentSchema HoReCa: Când se plătesc ajutoarele în conturile firmelor
Articolul următorMinistrul Energiei: Nu se interzic lemnele de foc.” Dar tot NU știe exact la ce s-a angajat România prin PNRR!…