Președintele chinez Xi Jinping a sosit miercuri seara în Ungaria, în ceea ce Budapesta prezintă a fi o vizită istorică. Cele două țări urmează să încheie cel puțin 16 acorduri economice, iar poziționarea față de Rusia va constitui un subiect central.

Președintele chinez Xi Jinping a sosit miercuri seara la Budapesta pentru ceea ce poate fi descris drept o vizită istorică, fiind prima dată când un șef de stat chinez vizitează Ungaria în ultimii 20 de ani, scrie Hungary Today.

Anterior, ministrul de externe Péter Szijjártó a anunțat că din delegația președintelui chinez vor face parte ministrul de externe Wang Yi, ministrul de finanțe Lan Foan și ministrul comerțului Wang Wentao.

În imaginile publicate de Viktor Orban pe pagina sa de Facebook, președintele chinez și soția sa sunt serviți cu pâine și sare, apoi le sunt oferite flori, totul în lumina slabă a unor reflectoare.

Bun venit președintelui chinez la Budapesta!”, scrie în dreptul imaginilor video distribuite joi de premierul Orban.

Se așteaptă să fie semnate 16 acorduri în timpul vizitei de trei zile, alte două fiind încă în discuție între părți”, a transmis Guvernul de la Budapesta.

Războiul din Ucraina, un punct important pe ordinea de zi

Într-o scrisoare personală de salut către maghiară pro-guvernamentală Magyar Nemzet, președintele Xi Jinping ”a subliniat prietenia de lungă durată dintre poporul chinez și maghiar, amintind de stabilirea relațiilor diplomatice în urmă cu 75 de ani. El a subliniat principiile respectului reciproc, tratamentului egal, beneficiului reciproc și cooperării câștigătoare, subliniind importanța Ungariei ca partener comercial important și principala destinație pentru investițiile chineze în Europa Centrală și de Est”.

Xi a sosit în Ungaria după ce a vizitat Franţa şi Serbia. La Paris, preşedintele Emmanuel Macron şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au făcut presiuni pentru ca Beijingul să asigure un comerţ mai echilibrat cu Europa şi să îşi folosească influenţa asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina, scrie și News.

Ucraina va fi un punct important pe ordinea de zi şi în timpul discuţiilor de la Budapesta, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto la începutul săptămânii.

La fel ca şi Serbia, Ungaria este un susţinător al Iniţiativei chineze “Belt and Road”, un plan ambiţios lansat de Xi în urmă cu un deceniu în speranţa de a construi reţele globale de infrastructură şi energie care să conecteze Asia cu Africa şi Europa.

Relaţia bilaterală merge însă dincolo de comerţ şi investiţii, deoarece China a oferit Ungariei, în februarie, cooperare în domeniul securităţii publice şi al aplicării legii.

China a investit deja miliarde de euro în economia Ungariei

Orban a început să lucreze la apropierea ţării sale de Beijing imediat după ce a venit la putere în 2010. Relaţiile politice călduroase s-au transformat în investiţii un deceniu mai târziu, când producătorii de baterii şi vehicule electrice au început să aducă producţia în Ungaria.

Unul dintre cei mai mari investitori, CATL, construieşte o fabrică de baterii, o investiţie în valoare de 7,3 miliarde de euro în Debrecen, în timp ce producătorul chinez de vehicule electrice BYD a anunţat la sfârşitul anului trecut că va construi prima sa fabrică europeană în sudul oraşului Szeged.

China a adus mai întâi producţia de baterii în Europa pentru a economisi costurile de transport, deoarece acestea erau atât de grele, încât era logic să mute producţia lângă fabricile de automobile ale unor companii precum Daimler şi BMW, a declarat Tamas Matura, profesor asistent la Universitatea Corvinus.

Următorul pas este producerea de vehicule electrice chinezeşti în Ungaria, deoarece planurile protecţioniste ale UE ameninţă tot mai mult expansiunea acestora, a adăugat el. “Acestea i-ar putea afecta mult mai puţin dacă sunt deja stabiliţi şi produc în interiorul UE”, a explicat expertul.

sursa: StirilePROTV, News.ro

Articolul precedentCiolacu anunță măsuri anti-shrinkflație pe modelul francez: Guvernul va impune producătorilor să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, dacă prețul produsului a rămas neschimbat
Articolul următorRafila: La București se va construi primul Centru Naţional de Protonoterapie din Europa de Sud-Est