“Enumerați documentele prin care se atestă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări de sănătate din România”, “enumerați criteriile de internare pentru asistența medicală spitalicească în regim de spitalizare continuă” sau “prezentați serviciile medicale care nu sunt decontate din fondul național unic de asigurări de sănătate”. Sunt 3 dintre cele 10 întrebări la care au avut de răspuns candidații la concursul pentru șefia caselor județene de asigurări de sănătate. Doar 5 dintre cei 33 de candidați au promovat examenul. De asemenea, alți 21 de candidați înscriși nu s-au prezentat la concurs. O parte dintre cei respinși, dar și dintre cei care nu s-au prezentat, sunt directori interimari în funcție de case județene de asigurări de sănătate.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate este, practic, cea mai bogată instituție din domeniul sănătății, iar casele județene au de gestionat un buget uriaș: aproape 10 miliarde de euro în acest an. Casele județene de asigurări de sănătate reprezintă, în multe cazuri, “cel mai mare portofel” dintr-un județ, așa cum afirma, recent, fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.
La proba scrisă, candidații au avut de răspuns la 10 întrebări. Răspuns corect și complet la fiecare întrebare era notat cu 10 puncte, iar nota minimă necesară pentru promovarea examenului era de 70 de puncte:
- 1. Enumerați criteriile de internare pentru asistența medicală spitalicească în regim de spitalizare continuă, respectiv spitalizare de zi, conform Ordinului nr. 397/836/2018 din 27 martie 2018 – privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pechetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, actualizat cu modificările și completările ulterioare.
- 2. Enumerați responsabilitățile ordonatorilor de credite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, actualizată cu modificările și completările ulterioare și controlul financiar preventive propriu.
- 3. Prezentați serviciile medicale care nu sunt decontate din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, contravaloarea acestora fiind suportată de asigurați, de unitățile care le solicită, de la bugetul de stat sau din alte surse după caz, conform Legii 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
- 4. Enumerați programele naționale de sănătate curative (exclusiv subprograme și obiective) din bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, conform Hotărârii nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018, actualizată cu modificările și completările ulterioare.
- 5. Enumerați documentele justificative necesare a fi depuse la casa de asigurări de sănătate pentru rambursarea contravalorii asistenței medicale transfrontaliere după ce asiguratul a obținut autorizarea prealabilă și enumerați etapele analizei cererii de rambursare de către casa de asigurări de sănătate, conform Hotărârii nr. 304/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind asistența medicală transfrontalieră, actualizată cu modificările și completările ulterioare.
- 6. Descrieți metodologia de selecție a unităților de specialitate pentru includerea în programele naționale de sănătate curative, conform Ordinului nr. 245/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2017 și 2018, actualizat cu modificările și completările ulterioare.
- 7. Enumerați documentele prin care se atestă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, conform Ordinului nr. 1549/2018 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat, actualizat cu modificările și completările ulterioare.
- 8. Prezentanți condițiile de încheiere a contractului de management între directorul general al casei de asigurări de sănătate și președintele CNAS și de realizare a planului de management, conform statutului CNAS aprobat de Hotărârea nr. 972/2016 pentru aprobarea Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, actualizată cu modificările și completările ulterioare.
- 9. Prezentați scopul și principiile actului de control în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, conform Ordinului nr. 1012/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, actualizat cu modificările și completările ulterioare.
- 10. Propuneți cel puțin 5 măsuri de eficientizare a cheltuielilor în asistența medicală spitalicească prin prisma reglementărilor legale incidente sistemului de asigurări sociale de sănătate.
28 din 33 de candidați au picat proba scrisă. Alți 21 nu s-au prezentat
Casele pentru conducerea cărora s-a organizat concurs: Casa de Asigurări de Sănătate București, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.
În județele unde niciun candidat nu a fost admis, procedura de concurs urmează să fie reluată. La fel și în cele 3 județe – Dolj, Olt și Timiş – unde nu s-a înscris niciun candidat.
În cel puțin două județe – Ilfov și Suceava – directorii interimari aflați în funcție s-au prezentat la concurs, dar au picat proba scrisă. De asemenea, alți directori interimari în funcție s-au înscris la concurs, dar nu s-au prezentat la proba scrisă de săptămâna trecută.
În total, în 24 de județe, directorii interimari în funcție au participat la concurs: București, Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.
În afara celor 15 care au fost candidați unici, dintre care doi au fost respinși la concurs – Ilfov și Suceava – nu este exclus să mai existe și alte cazuri în care actualii directori interimari au picat concursul, însă CNAS nu face publice numele candidaților, din cauza regulamentului GDPR, astfel că este greu de stabilit. (HotNews.ro)