Statul a eșuat să-și protejeze cetățenii, ne spune dl Iohannis după tragedia de la Constanța. Desigur. Nu numai că nu a salvat oamenii, dar nici morții nu a fost în stare să-i numere corect. Numai că statul nu este o entitate de sine stătătoare numai bună de a prelua vina.

Cine e statul?

În primul rand, însuși președintele României, după cum spune chiar Constituția. Un președinte care de luni de zile nu are în cap altceva decât să scape de Ludovic Orban. Nici măcar pentru guvernarea sa lamentabilă, ci pentru că l-a călcat pe coadă. Atât.

O țară întreagă a devenit prizoniera acestui imperativ care a subordonat guvernarea.

Statul este și premierul inept politic al României, total inadecvat funcției, oricărei funcții de înaltă demnitate. Dar, dacă vreți, vina cea mai mică este a domniei sale. Am mai spus-o, vinovat e cel care pune maimuței briciul în mână.

Florin Cîțu pur și simplu nu avea ce căuta în funcție. Dar, cum spuneam, Ludovic Orban, pe care tot președintele l-a înfipt premier, tot inadecvat, pe când obiectivul era al doilea mandat.

Statul eșuat sunt și cei doi miniștri USRPLUS ai Sănătății din ultimul an. Așa cum Nelu Tătaru a încasat în plin Piatra Neamț, nici ei nu pot fi exonerați cât timp au avut pe birou toate rapoartele cu nereguli, inclusiv de la Constanța.

Ce a făcut Ministerul Sănătății o vară întreagă? Orice spital, indiferent de cine este administrat, are o subordonare și în raport cu MS. Cum a urmărit MS remedierea neregulilor din rapoartele întocmite la finalul anului trecut. Înțeleg că au alocat sume. Atât? Aripa arsă de la “Matei Balș” nici până azi nu a fost refăcută.

Statul e și Read Arafat. Statul e și Consiliul Local Constanța în administrarea căruia funcționa spitalul fără autorizație ISU.

Statul sunt oameni cu nume și prenume iar noua confirmare a eșecului are efecte dezastruoase:

1.Mesajul transmis oamenilor este că spitalele sunt mai periculoase decât Covidul. Să nu ne mirăm că tot mai des salvările vor aduce cazuri extrem de grave sau chiar depășite, până la acel prag oamenii încercând din răsputeri să evite locurile în care poți să arzi de viu.

2. Medicii și managerii vor fi din ce în ce mai reticenți să accepte improvizații fără de care însă numărul locurilor la ATI nu poate fi suplimentat pentru că pe nimeni toată vara nu a interesat acest aspect.

3. Adâncirea rupturii dintre guvernanți și guvernați despre care scriam cu numai câteva ore înainte de incendiu.

Dacă va intra sau nu cineva la pușcărie e mai puțin important în acest moment. Acum, în plin val 4, e nevoie de soluții.

În primul rand, încercarea de repunere a statului într-o stare cât de cât funcțională. Florin Cîțu trebuie să plece rapid, Klaus Iohannis trebuie să desemneze un nou premier, coaliția trebuie refăcută și guvernarea trebuie să înceapă.

Cu un amendament, așa cum cred că Finanțele și Internele nu mai au ce caută la PNL, nici Sănătatea și Justiția nu mai au ce căuta la USR PLUS. Dezastrul celor 4 e total. Personal, Sănătatea aș da-o UDMR.

Și cred cu tărie că acum, abia acum, chiar este momentul unui lock-down total, care să oprească spirala tragică, măcar două săptămâni. Sistemul sanitar are nevoie să își tragă respirația.

Dacă asaltul asupra lui va continua, vom ajunge la tragedii a căror gravitate va depăși cu mult costul unei închideri.

Și nu în ultimul rând, ar trebui activat Mecanismul Mecanismul de Protecție Civilă al UEpentru că suntem cu apa la gură.

Ioana Ene Dogioiu / spotmedia.ro

Articolul precedent12 incendii la spitalele din România și zeci de morți în mai puțin de un an
Articolul următorSă mai recapitulăm, iar, ce are în subordine Iohannis, ȘEFUL statului despre care spune că a eșuat să-și protejeze cetățenii