A fost pe bani, pe resurse, pe piețe, pe capital uman (forță de muncă intelectuală, profesională și brută), pe înlesniri de afaceri, pe scutiri de taxe, pe legislație discriminatorie, pe rețele de informații, pe contracte de stat, pe achiziții de armament, pe împrumuturi cu dobînzi dezavantajoase, pe cedare de suveranitate instituțională.

În schimbul acestor cadouri, primite de obicei prin corporații, marile democrații capitaliste de la Vest au dat dreptei politice românești declarații de susținere a liderilor și a partidelor, sprijin logistic și know-how la nivelul sistemului de represiune judiciară, lecții complete de organizare a propagandei și războiului politic, ambasadori care să decoreze dreapta și să înjure stînga și imunitate extinsă în fața legii penale, așa cum s-a văzut în cazurile Băsescu, Kövesi, Coldea, iar lista poate continua cu exemple la zi.

Dreapta n-a putut singură mai nimic: nici să-și convingă publicul, nici să-și doboare adversarii. Așa că a cerut ajutor străin, așa cum cereau liderii comuniști ajutorul Moscovei cînd voiau să scape de rivali.

Să lăsăm, însă, faptele să povestească un fragment din această epopee politico-financiară. Imediat după instalarea Guvernului Orban, premierul a anunțat că economia are nevoie de privatizări. Cîțu, care pe atunci era la Finanțe, a și dat nume: CEC, Hidroelectrica, Nuclearelectrica. Iar prin Guvern se știa deja că existau pe listă și Tarom, Romgaz, Transgaz. Opoziția a trecut atunci prin Parlament o lege care bloca pe doi ani vînzarea participațiilor statului român la companiile naționale, dar Guvernul Orban a dat repede o ordonanță care modifica legea și înlocuia „participații“ cu „acțiuni“. Astfel, printr-o scamatorie, rămînea blocată doar vînzarea acțiunilor, nu și a activelor – singurele instrumente generatoare de profit. Statul ar fi rămas cu acțiuni pe hîrtie la niște companii golite de valoare.

Tema vînzării companiilor de stat profitabile a fost permanent acompaniată de goarna stridentă a ambasadorului Zuckerman, care a luat parte fățiș la lupta anti-PSD a regimului Iohannis și a dirijat declarațiile și pașii Guvernului spre privatizări.

În octombrie 2020, miniștri ai Guvernului Orban mergeau în SUA și semnau acorduri de finanțare, între care un proiect la Nuclearelectrica în valoare de 7-8 miliarde de dolari, derulat printr-o bancă americană și printr-o companie de energie americană. Zuckerman a adăugat pe listă, tot pe credit american, o autostradă fantasmagorică Marea Neagră – Marea Baltică, doar ca să acopere puțin contractul-cadru de achiziție de armament pe un deceniu (estimat la 30-40 de miliarde de dolari). Ministrul Apărării Ciucă a fost decorat cu cea mai înaltă medalie a armatei americane.

Opoziția a votat o lege de respingere a ordonanței care îngăduia vînzarea activelor companiilor de stat. Legea a fost apoi trimisă la promulgare, dar Iohannis a retrimis-o la reexaminare în Parlament. Numai că acum, după alegeri, reexaminarea o va face majoritatea de dreapta PNL-USR-PLUS, iar vînzarea activelor companiilor de stat va fi posibilă. Active importante ale statului român vor fi pierdute, iar din banii încasați, noul Guvern Cîțu va putea plăti, de pildă, dobînzile împrumuturilor dezavantajoase pe care le-a făcut la băncile creditorilor externi.

Cîțu, de altfel, cunoaște bine doctrina recunoștinței față de capitalul multinațional. E loial băncilor străine pe care le-a hrănit cu dobînzi grele la împrumuturile făcute de Ministerul Finanțelor și, pe vremuri, cu atacuri speculative la leu. Iată un exemplu.

După ce ÎCCJ a decis prin sentințe definitive și irevocabile că băncile austriece BCR și Raiffeisen trebuie să plătească statului român peste 170 de milioane de euro, ministrul de Finanțe Cîțu a amînat punerea în executare a sentințelor, iar acum, ca premier, pregătește o ordonanță prin care să le anuleze datoria.

Dreapta trebuie să livreze în contul sprijinului primit, iar acesta e unul dintre motivele pentru care Iohannis a pus atîta disperare în lupta pentru anticipate, pentru Guvernul Meu și pentru Majoritatea Mea, lăsînd baltă siguranța populației și criza economică.

Acest comerț e ticălos din perspectiva patriei, dar e perfect îndreptățit din unghiul marilor puteri. Marile puteri au dreptul indiscutabil de a-și exercita primatul. Ține de natura lor și de principiul evoluției lor, ține de modelul de civilizație pe care ni-l propun și pe care noi, perifericii, îl vrem. Tot ceea ce ne fac, de la civilizare la exploatare, are o legitimitate de oțel, dată de forța împrejurărilor. Noi nu putem comenta decît prețul, dar, din păcate, nu găsim destul curaj și destulă minte să negociem.

Dincolo de zgomotul politic și de propagandă rămîn faptele. Oamenii ăștia se pregătesc să vîndă încă o parte din proprietățile statului. Iar un stat avariat de proasta guvernare, sărăcit de hoție și de pierderea dreptului pe proprietăți nu poate schița nici un gest de apărare.

preluare din catavencii.ro autor: Doru Bușcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.